Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

GALERIE FOTO: Eminescu la ceas aniversar, la Școala „Ștefan cel Mare” Focșani


    La 168 de ani de la nașterea sa, Mihai Eminescu rămâne un exemplu despre cum să armonizezi tradiția cu modernitatea, fiind, totodată, expresia absolută a culturii românești. A fost celebrat de către elevii Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” în săptămâna 15-19 ianuarie prin diverse activități și s-a urmărit dezvoltarea dragostei pentru literatura română clasică, dezvoltarea imaginației creative, deprinderea cu tehnica recitării și îmbogățirea vocabularului.
     Cu această ocazie elevii au avut prilejul să afle lucruri noi despre poetul nepereche, învățătorii și profesorii evocând cele mai importante momente din viața acestuia.
     În cadrul proiectului județean „Comunicare și educație interculturală” s-au desfășurat activități în colaborare cu școlile „Duiliu Zamfirescu”, reprezentate de doamnele profesoare Pompilia Bărbosu și Roxana Stoian, Școala Gimnazială „Victor Slăvescu” Cotești, coordonată de dna profesoară Mereuță Nicuța, și din partea școlii gazdă prof. înv. primar Golomoz Angelica, profesor Bălan Petruța-Amelia și bibliotecar Blănaru Elena. 
În activitatea desfășurată în sala media a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Focșani, elevii au surprins aspecte ale interferențelor culturale, prin reflectarea operei eminesciene în arta plastică, muzică și teatru, au prezentat mărturiile unor personalități contemporane poetului, au recitat și cântat creațiile preferate din opera marelui poet, au prezentat o frumoasă expoziție de desene inspirate din creația marelui poet. În cadrul programului dedicat acestei activități a fost prezentată o expoziție de carte și foto-documente, selectată de bibliotecarul școlii, un fragment din „Scrisoarea III” pus în scenă de elevii clasei a IV- B și o interpretare la pian a elevului Alex Mîndru de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, recitarea unor poezii în limbile franceză și engleză, a unor maxime și cugetări de către elevii Școlii Gimnaziale „Duiliu Zamfirescu” și interpretarea pe note muzicale a poeziei „Sara pe deal” de către Gurău Alexandra, elevă la Școala Gimnazială „Victor Slăvescu” Cotești. Corul școlii gazdă a încheiat activitatea prin interpretarea melodiei „Eminescu” după Doina și Ion Aldea Teodorovici, coordonați de doamna profesoră Bălan Daniela.
    „Săptămâna Eminescu” a fost sărbătorită atât la nivel primar cât și la nivel gimnazial, prin activități deosebite în sala de clasă sau în sala media a școlii. Doamna profesor Aluculesei Elena și doamna profesor învățământ primar Adina Toma le-au vorbit elevilor despre activitatea artistică a poetului ce a consolidat mândria românilor și singurul care a reușit, prin creațiile sale de excepție, să se ridice deasupra tuturor poeților din țară, fiind printre cei mai cunoscuți la nivel mondial. Versurile sale au fost citite în aproape toate colțurile lumii pentru că Mihai Eminescu a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele.

Prof. Bălan Petruța-Amelia, Consilier educativ al Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Focșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?