Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Bărbat mort în zăpadă, după ce i s-a făcut rău în prezența fiului


Un bărbat din comuna Păulești a murit după ce i s-a făcut rău și a căzut în zăpadă. Ieri dimineață, s-a solicitat ajutor medical pentru un bărbat de 70 de ani, căzut în omăt. Când au ajuns la fața locului, medicii au constatat că bărbatul era decedat. „Prin numărul de apel unic 112, în jurul orei 08.10 s-a solicitat ajutor medical pentru o persoană inconștientă găsită în zăpadă, în localitatea Păulești. La fața locului s-a deplasat un echipaj SAJ VN cu o ambulanță. Din nefericire, au identificat trupul neînsuflețit al unui bărbat. Din primele verificări, nu au fost identificate aspecte care ar putea conduce la ipoteza că decesul s-a produs din cauza hipotermiei”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea.
Bărbatul mort suferea de afecțiuni medicale, fiind în evidențele medicului de familie. „Bărbatul, în vârstă de 70 ani, se regăsea în evidențele medicului de familie cu afecțiuni medicale. A ieșit din locuință în dimineața acestei zile (ieri-n.r.) însoțit de fiul său, moment în care a simțit că i se face rău. A căzut în prezența fiului și a fost transportat în locuință. Din nefericire, reprezentanții SAJ Vrancea au constatat decesul bărbatului, cauza fiind  afecțiuni cardiace”, au adăugat reprezentanții ISU Vrancea.
În acest caz, polițiștii au demarat verificări pentru a stabili în ce condiții a murit bărbatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?