Porcul mistreț depistat la analize ca fiind radioactiv după ce a fost vânat pe raza unui ocol silvic din județul Suceava a venit cel mai probabil din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Suceava, George Celsie. Animalul a fost vânat în pe raza comunei Breaza și, potrivit sursei citate, este ”depozitat, izolat, la Centrul de Fructe din Sadova” și se așteaptă decizia de incinerare.
Mistrețul cu radioactivitatea peste limitele admise a fost descoperit în urma testelor care se fac pe carnea de vânat pentru a se descoperi eventuale infestări cu trichinella spiralis sau pentru pesta porcină africană. „La noi nu sunt focare de pestă porcină africană, dar cum animalele nu au granițe, trecând dintr-o țară în alta, este bine să ne păzim. Cel mai probabil, mistrețul radioactiv este venit din Ucraina”, a mai spus Celsie. Nu există niciun pericol pentru populație în urma identificării unui porc mistreț contaminat radioactiv cu Cesiu-134 și Cesiu-137, acesta fiind primul caz de depășire a limitei maxime admise la acest parametru la nivelul județului Suceava”, a declarat, joi, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava, medicul veterinar Ioan Corduneanu.
„Noi efectuăm analize privind radioactivitatea în mod curent, potrivit programului strategic, atât la alimente cât și la furaje, fructe de pădure, cât și pe probele recoltate de la porci mistreți vânați. Aceste analize se fac aleatoriu la porcii mistreți vânați, iar în acest caz, în urma efectuării analizei privind radioactivitatea, s-a constatat o ușoară creștere a cantității de Cesiu găsită în carcasa de porc față de limita maximă admisă de 600 de Becquereli, rezultând 666 de Becquereli. Conform regulamentului european 733 din 2008, dacă limita este depășită, produsele se dirijează către distrugere și incinerare. Ceea ce s-a și întâmplat și în această situație”, a spus Corduneanu.
Acesta a precizat că împreună cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor s-a întocmit un program de supraveghere, iar pentru următorii 100 de porci mistreți împușcați în zona respectivă, din 10 în 10 porci mistreți se vor mai efectua analize privind radioactivitatea. „Pe următorii 100 de porci care se vor împușca, din 10 în 10, vrem să mai facem câte o probă prin eșantionare, deși până acum nu am avut niciodată nimic. Singura explicație este că porcul mănâncă rădăcinoase, rădăcini de copaci, iar în aceste rădăcini se pot cumula cantități mai mari de elemente radioactive. Este posibil să fi fost o cantitate mare de Cesiu în zona unde s-a alimentat porcul sau mai există ipoteză, ca porcul să vină din Ucraina. Dar toate acestea sunt ca supoziții. Singura recomandare pe care o fac este ca lumea să nu intre în panică pentru că nu are nicio motivație. Este o situație unică până la ora actuală, cred că nici la nivel de autoritate nu s-a mai înâmplat, deși eu vorbesc despre județul Suceava. Vom monitoriza situația și în funcție de ce vom găsi, pe programul stabilit, o să vedem ce măsuri vom lua și vom informa corect populația. Deocamdată nu am găsit nimic nici în furaje, în fructe de pădure, orice face parte din furajarea lui”, a spus Corduneanu. Acesta susține că toți porcii care vin de pe fondurile de vânătoare se examinează obligatoriu, conform legislației, pentru PPA (peste porcină africană), trichineloză și în anumite etape pentru radioactivitate, microbiologie, reziduuri.
Un mistreț împușcat pe un fond de vânătoare aflat la 10 kilometri de frontiera cu Ucraina, gestionat de Direcția Silvică Suceava, a fost identificat cu depășiri ale nivelului de contaminare radioactivă cu Cesiu-137 și Cesiu-134, a anunțat, joi, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, Ciprian Pahonțu.