Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

GALERIE FOTO: Daruri pentru mamele și copiii aflați în Centrul Maternal


    Mămicile și copiii lor, ocrotiți în Centrul Maternal din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, au primit, de Moș Nicolae, vizita unor oaspeți care le-au adus o mulțime de daruri. Este vorba de reprezentanții firmei Manusim Comex, respectiv Ion Manolache și Simona Săftoiu, care au reușit să aducă un zâmbet pe chipul mămicilor și al copiilor aflați în cadrul centrului. De altfel, aceștia nu se află la prima vizită, ei fiind prieteni mai vechi ai centrului și vizitând beneficiarii de aici atât cu prilejul Sărbătorilor Pascale cât și cu diverse alte ocazii. Tot cu aceast prilej, a oferit daruri și directorul Centrului de Transfuzii Sanguine din Vrancea, doctorița Mioara Hanță, împreună cu Paula Tiugan și Nicoleta Mirică. Darurile oferite au constat în hăinuțe, jucării, dulciuri și produse alimetare. „Pentru copii, puterea exemplului și implicarea sunt foarte importante în formarea lor ca oameni. Și de data aceasta au avut un exemplu în oaspeții lor, cărora doamna Mioara Nedelcu, șefa Centrului Maternal Focșani, le mulțumește pentru implicare și dăruire”, se precizează în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
    Centrul maternal este un serviciu pentru prevenirea separării copilului de părinții săi, organizat pe model familial, a cărui misiune este de a permite formarea, menținerea și întărirea legăturilor familiale, precum și sprijinirea familiei pentru asumarea responsabilităților parentale.
Acesta oferă servicii de găzduire, servicii de asigurare a hranei, de menținere a stării de sănătate, servicii de educație și consiliere a beneficiarilor, servicii pentru dobândirea deprinderilor de viață independentă și de integrare socială aflâdu-se într-o arie teritorială cu acces la serviciile oferite de către comunitate, iar organizarea și dotarea spațiului favorizează implicarea mamei în îngrijirea copilului său și responsabilizarea ei pentru modul în care copilul său se dezvoltă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?