Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Prahova: Angajat al Serviciului de Ambulanță, mușcat de un ciobănesc în timpul unei intervenții; a fost deschis dosar penal


Un angajat al Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Prahova a fost mușcat, marți, de un câine ciobănesc în timpul intervenției la o solicitare a unei persoane bolnave din Ploiești, conducerea instituției anunțând că în cauză va fi făcută o plângere penală împotriva proprietarei animalului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Prahova, George Duță, o femeie de 65 de ani din Ploiești care suferă de diabet zaharat a solicitat intervenția ambulanței, un membru al echipajului care s-a prezentat la adresa indicată fiind mușcat de câinele ciobănesc al familiei. Bărbatul a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu traumatism cranian minor, escoriații la nivelul feței și multiple plăgi mușcate la nivelul picioarelor și al unei mâini. Din primele cercetări a reieșit că animalul nu este vaccinat și nici nu era legat, a precizat Duță.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, pentru AGERPRES, că în cauză este vorba despre un accident de muncă și a fost deschis un dosar penal pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă. Șeful SAJ Prahova, Daniel Nicolae, a menționat că împotriva proprietarei animalului va fi depusă o plângere penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?