Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

GALERIE FOTO: Black Friday, o „sărbătoare“ a shopping-ului care ține până la Crăciun


Black Friday este printre cele mai așteptate evenimente de shopping ale anului, când mulți comercianți dau startul reducerilor și al ofertelor. Black Friday nu reprezintă o singură „vinere neagră”, ci o perioadă care ține cât crede fiecare comerciant că e necesar pentru a scoate cât mai mult profit. Cele mai căutate produse sunt electrocasnicele, televizoarele, telefoanele mobile sau laptopurile, dar și hainele, încălțămintea și accesoriile. De asemenea, cumpărătorii mai sunt interesați și de produsele de îngrijire personală și cosmetice, jucării, cărți, produse pentru casă și grădină, mobilă, jucăriile sau anvelopele. Focșănenii au profitat și ei de ofertele de Black Friday, așa că au ieșit prin magazine ca să vadă produsele reduse și să își cumpere cele necesare. Multe magazine, on line și off line, prelungesc ofertele până la 30 noiembrie, pentru ca de la 1 Decembrie să înceapă ofertele de Crăciun.
    Un angajat, din zona cu electrocasnice a unui hypermarket, mi-a spus că au venit foarte multe persoane vineri dimineață: „Au venit foarte mulți de cum am deschis. Unele produse nici nu le mai avem pe stoc”. La telefoane și laptopuri este foarte aglomerat, aceste zone prezentând un interes mai mare pentru tineri. Gospodinele au profitat și ele de prețurile reduse și au cumparat cele utile în bucătărie, de la grill, tigăi, robot de bucătărie, cuptor cu microunde, până la aparat de cafea și aparat de făcut sandvișuri. „Eu nu știam că e vinerea neagră, dar am văzut că sunt reduceri și am zis să vin să mă uit. Voiam de ceva timp să iau un cuptor cu microunde, iar azi l-am găsit chiar bine, la 180 lei. Îl iau, nu mai stau pe gânduri”, mi-a spus, la finele săptămânii trecute, doamna Ioana Spătaru.
    Unii focșăneni au așteptat tot anul pentru a găsi prosusele dorite la o reducere bună. O parte dintre ei au fost mulțumiți de reduceri, spunând că a meritat așteptarea. „Chiar am așteptat ziua asta să îmi iau un laptop. Într-adevăr, l-au redus cu 300 lei. Adică e reală reducerea, pentru că eu îi urmăresc prețul de vreo două luni. Sunt bucuros că reușesc, în sfârșit, să-l cumpăr!”, mi-a zis un tânăr. Pe de altă parte, unii cumpărători susțin că au descoperit multe reduceri umflate.  Două tinere, care voiau să-și cumpere o placă de îndreptat părul și un ondulator de păr, mi-au spus, dezamăgite, că prețul redus de la raft e de fapt un preț umflat. „Mereu am trecut pe aici și ne-am uitat la produsele astea, le-am și învățat prețul. Am zis să așteptăm până de Black Friday, poate găsim un preț mai bun, dar am așteptat degeaba. Prețul a fost umflat, e la fel ca înainte, chiar și redus”, mi-a spus Ana Avram, una dintre tinere.
    Și magazinele cu îmbrăcăminte și încălțăminte au fost la mare căutare, mai ales de doamne. Acestea au venit să prindă reducerile, sperând că își vor găsi mărimile potrivite la produsele dorite. Cele mai multe doamne au venit să-și cumpere rochii, ghete, paltoane sau geci, dar și accesorii. La un magazin de încălțăminte era foarte aglomerat, iar mai multe persoane așteptau la rând, ca să se așeze pe un scaun, pentru a proba ghete sau pantofi. Doamna Mioara aștepta să probeze două perechi de pantofi, spunând că este încântată de oferta pe care a găsit-o: „Am găsit pantofii aceștia la un preț foarte bun. Sunt din piele, iar la prețul ăsta cam rar găsești. Am luat două perechi, pe roșu și pe negru”. La un magazin cu articole sportive, erau mai mulți adolescenți care se uitau la teniși și pantofi sport. Câțiva dintre ei și-au și cumpărat de încălțat. Cumpărători au fost și la magazinele de îmbrăcăminte, care aveau la unele produse reduceri duble, o reducere de Black Friday și o reducere suplimentară de 10%, care se aplica la casa de marcat.
    Reducerile continuă, așa că spor la cumpărături!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?