Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632
Ediția: Vineri 24 Mai 2024. Nr. 6632

GALERIE FOTO: Elevii pasionați au „Drum deschis spre performanță în chimie“


Concursurile și olimpiadele școlare sunt un mod de a atrage elevii spre descoperirea chimiei și a-i încuraja să facă cercetare și performanță în domeniu.
„Drum deschis spre performanță în chimie” a fost tema cercului pedagogic la această disciplină, din semestrul I, temă care a fost dezbătută la nivel înalt, dat fiind faptul că în mijlocul profesorilor vrânceni au fost și două invitate din mediul universitar. Irina Zarafu, conferențiar dr. la departamentul de chimie organică, biochimie și cataliză din cadrul Facultății de Chimie a Universității București și președinte al Societății de Chimie – filiala București 1, și Iuliana David, conferențiar dr. la departamentul de chimie analitică din cadrul Facultății de Chimie a Universității București și vicepreședinte al Societății de Chimie – filiala București 1, au fost oaspeții de seamă ai evenimentului. La activitate au participat și câțiva olimpici, la disciplina chimie.
„Consider că elevii olimpici sunt călăuziți de pasiunea pentru chimie și, prin participarea la olimpiade și concursuri, își descoperă resurse nebănuite de studiu, de cercetare, dar și disponibilitatea de a forma o comunitate științifică de valoare, pentru viitor. Cele două invitate de seamă, care ne-au onorat cu prezența la acest cerc pedagogic, au prezentat oferta educațională a uneia dintre cele mai importante instituții de învățământ superior și de cercetare din România, Facultatea de Chimie-Universitatea București, în care tinerii noștri olimpici și-ar putea continua performanța în chimie, putând beneficia de o formare de nivel european. Elevii și profesorii care iubesc chimia pot deveni membri ai Societății de Chimie din România, pentru a promova chimia sub toate aspectele și pentru a participa la ședinte de comunicări, colocvii, seminarii, ateliere, simpozioane, conferințe sau congrese de interes național și internațional”, transmite profesorul Andreea Vîrnă, inspector școlar de specialitate.
Această activitate metodică a avut loc la sediul Inspectoratului Școlar și au participat toate cadrele didactice din Vrancea care predau disciplina chimie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?