Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Carte despre ideologiile extremiste din Europa, lansată de profesorii Nicolae Damian și Valentin Dogaru


Profesorii Nicolae Damian și Valentin Gicu Dogaru au lansat ieri, în cadrul Zilelor Biblioteci Adjudene, cartea „Ideologii extremiste în Europa”. În această lucrare, autorii au discutat despre faptul că, în cadrul oricărei societăți, ideologiile și doctrinele politice sunt prezente, influențând într-un mod sau altul societățile și destinele individuale. Deși consacrate în spațiul european, ideologiile pluraliste au fost puse sub semnul întrebării de cele moniste, atunci când regimurile democratice au fost subminate de cele totalitare, comunism și fascism.
Mesajul cărții este unul cât se poate de clar, cerându-le oamenilor să dispună de spirit civic, să se implice în guvernarea societății, astfel încât ororile istoriei recente să nu se mai repete. „Am dorit să îmi clarific anumite aspecte ale istoriei recente și să determin potențialii cititori să manifeste toleranță față de semeni și să se implice în guvernarea comunităților, astfel încât idealul de om să triumfe”, ne-a declarat profesorul Valentin Gicu Dogaru.
Redactarea lucrării a fost o provocare și pentru profesorul Nicolae Damian. „A fost o provocare din partea domnului general de brigadă, profesor universitar dr. Arian Stroea. O provocare științifică, pentru că dumnealui a scris și prefața cărții. În prezent, cartea este scrisă în format electronic, dar urmează să o scoatem și în format letric. Deja a fost distribuită celor 120 de participanți la Sesiunea de Comunicări științifice, pentru disciplina istorie, desfășurată în Vrancea în vară”, ne-a spus profesorul Nicolae Damian. De asemenea, profesorul Nicolae Damian a prezentat succint și activitățile Societății de Geografie filiala Vrancea.
Menționăm faptul că cei doi profesori au participat, în perioada 6-8 octombrie, la „Concursul și simpozionul internațional de fotografie geografică” de la Alba Iulia. Profesorii vrânceni au prezentat la Alba Iulia lucrarea „Rolul paideic al fotografiei în contextul actual”. Lucrarea a fost prezentată în fața unor colegi din Serbia, Canada, România și Ungaria.

Expoziție de icoane bizantine

Tot în cadrul Zilelor Bibliotecii Adjudene, joi a mai avut loc și o expoziție de icoane bizantine, expuse de elevii de la Cercul Parohial Ruginești, îndrumați de preotul Ion Ciobotea, expoziție realizată în parteneriat cu Școala Gimnazială Ruginești. Copiii din Ruginești au mai susținut și un concert de pricesne creștine, alături de corul „Priceasna”.
Ieri a fost demarată și o campanie de promovare a lecturii cu participarea elevilor de la Colegiul Național „Emil Botta” și Clubul Copiilor Adjud, coordonați de profesorii Ionel Avram și Petre Valea, ambii voluntari ai bibliotecii adjudene. În același cadru, au mai avut loc activități menite să le aducă noi cunoștințe celor mai mici dintre beneficiarii bibliotecii. Astfel, au avut loc lecții de circulație rutieră distractivă, la care au participat elevii de la Palatul Copiilor Focșani și Clubul Copiilor Adjud. De asemenea, au mai fost lecții de karting. Ziua de ieri a fost una plină de activități de tot felul, care nu putea să se termine altfel decât în „Armonii muzicale”.
Activitățile dedicate Zilelor Bibliotecii Adjudene vor continua astăzi cu joc și culoare, oferite de preșcolarii de la Grădinița Jovial, coordonați de educatoarele Ileana Corobană și Ofelia Negrișoiu. Tot astăzi va avea loc și conferința „Perspective poetice”, susținută de Corneliu Antoniu, președintele Filialei Sud – Est a Uniunii Scriitorilor din România (USR). Va expune prozatoarea Doina Popa, membră a USR. De asemenea, vor mai avea loc lansări de carte, moderate de profesorul Tatiana Valea, directorul Bibliotecii Municipale Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?