Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

„Toate câștigătoare”, la prima ediție a concursului Miss World în scaun cu rotile


O competiție inedită a fost organizată sâmbătă seară la Varșovia, unde 24 tinere din 19 țări au concurat pentru a câștiga titlul Miss World în scaun cu rotile. Reprezentanta Belarusului a ieșit învingătoare, însă rezultatul contează mai puțin, deoarece toate concurentele se consideră „câștigătoare”, informează AFP. „Toate suntem câștigătoare: ne-am făcut prieteni noi, am trăit noi experiențe, am experimentat împreună această ambianță specială”, a declarat reprezentanta statului Chile, Maria Diaz, în vârstă de 28 de ani, jucătoare profesionistă de tenis în scaun cu rotile. „Este prima ocazie de acest fel pentru a arăta lumii că suntem capabile să facem cu adevărat ceea ce dorim”, a subliniat Maria Diaz, victima unui accident petrecut în urmă cu 10 ani, recompensată sâmbătă seară cu titlurile Miss Activity și Miss Lifestyle Designers. Coroana Miss World a fost atribuită belarusei Aleksandra Chichikova, în vârstă de 23 de ani, studentă la psihologie și pedagogie socială.  Lebohang Monyatsi, reprezentanta Africii de Sud, și poloneza Adrianna Zawadzinska s-au clasat pe locurile al doilea respectiv al treilea. „Luptați contra angoaselor voastre și a fricilor voastre”, a declarat câștigătoarea competiției într-un discurs susținut pe scenă. Nadjet Meskine, reprezentanta Franței, jucătoare de fotbal și manechin, a câștigat titlul Miss Smile. În cadrul galei de sâmbătă seară, în fața unui public de peste 1.000 de persoane, concurentele au apărut pe scenă în trei ținute diferite: costum național, ținută de cocktail și rochie de seară.
    Organizat la inițiativa fundației poloneze Jedyna Taka, concursul a avut ca obiectiv „schimbarea imaginii femeilor în scaun cu rotile, pentru ca ele să nu mai fie definite prin intermediul acestui atribut, dar și reamintirea faptului că în anumite părți ale lumii scaunul cu rotile rămâne un lux”, a declarat Katarzyna Wojtaszek-Ginalska, cofondatoare a proiectului și copreședintă a juriului. „Este un manifest comun al femeilor cu handicap, putem spune că nu am cerut niciodată să avem un handicap (…), că vrem să fim considerate ca persoane cât se poate de obișnuite”, a adăugat această femeie de 36 de ani, care se deplasează și ea cu ajutorul unui scaun cu rotile.
Concurentele au fost preselecționate în urma unor concursuri naționale sau alese de ONG-uri contactate de fundația poloneză. Fiecare țară a putut fi reprezentată de două concurente.
    În acest concurs, „nu fizicul contează cel mai mult. Desigur, să ai un chip frumos este important, dar contează enorm personalitatea fetelor, activitățile lor zilnice, angajamentul lor, viața lor socială, proiectele lor”, a explicat Katarzyna Wojtaszek-Ginalska. Concurentele au petrecut opt zile în capitala Poloniei, unde au avut un program încărcat, participând la repetiții, sesiuni fotografice, conferințe și vizite în diverse obiective turistice. „Au plătit doar drumul spre Polonia”, a adăugat coorganizatoarea competiției.
    Înainte de toate, concursul a oferit celor 24 de tinere șansa de a se întâlni și de a discuta, fiecare având o poveste de viață emoționantă: finlandeza Kati van der Hoeven comunică cu soțul ei prin intermediul mișcărilor pleoapelor, poloneza Beata Jalocha, specialistă în kinetoterapie, a fost rănită în 2013 atunci când un bărbat s-a sinucis și a căzut peste ea aruncându-se de la etajul al șaptelea al unui imobil, iar olandeza Mirande Bakker a fost victima unei erori medicale.
    Numărul de coregrafie, o probă complexă, a pus probleme multor participante. În timpul unei repetiții, arătând mișcările ce trebuiau imitate, coregrafa show-ului a cerut concurentelor „să ridice mâna dreaptă”. „Eu nu am o mână dreaptă”, a spus, zâmbind, americanca Jennifer Lynn Adams, din scaunul ei cu rotile acționat cu un motor electric, pe care îl conduce cu ajutorul unui joystick. „M-am născut aproape fără mâini și fără picioare. Trebuie să mă adaptez la muzică, la coregrafie, dar este ok. În viață, trebuie să mă adaptez”, a adăugat câștigătoarea titlului Miss America în scaun cu rotile. „De fapt, acesta este mesajul meu către lume: fiecare dintre noi avem ceva care ne limitează, dar putem să ne adaptăm și să strălucim dincolo de aceste limite”, a mai spus reprezentanta Statelor Unite.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?