Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Bachus 2017. Pasionații de ciclism, invitați la o nouă ediție a evenimentului velo „Drumul podgoriilor vrâncene pe bicicletă“


Consiliul Județean Vrancea organizează o nouă ediție a evenimentului velo „Drumul podgoriilor vrâncene pe bicicletă”, în cadrul Festivalului Internațional al Viei și Vinului „Bachus 2017”. „Vă era dor de o nouă ediție a evenimentului velo „Drumul podgoriilor vrâncene pe bicicletă”? Ei bine, pe 8 octombrie 2017, în cadrul Festivalului Internațional al Viei și Vinului „Bachus 2017″ vă invităm să descoperim farmecul podgoriilor din Vrancea…pe bicicletă. Traseul de la această ediție are aproximativ 50 km și vă recomandăm să veniți fie cu biciclete tip MTB sau trekking. Ne întâlnim duminică, 8 octombrie 2017, la ora 09.00 în Piața Unirii din Focșani. Mergem apoi ordonat, spre Cîmpineanca, pe traseul strada Antrepozite și DC 142. Din Cîmpineanca ne vom îndrepta către comuna Cîrligele, iar apoi vom urca spre Cotești, pe magistrală. Este o urcare cu un grad mic de dificultate care ne va duce aproape de centrul comunei Cotești. De aici vom merge pe drumul viilor, printre dealuri și văi până vom ajunge în zona Beciu iar mai apoi la Odobești. Din centrul orașului Odobești vom urca spre Jariștea iar mai apoi vom reveni pe străzile de sub Măgura Odobești pentru a vizita ruinele Bisericii Cazacli. La Focșani primii 80 de participanți vor primi un kit compus dintr-un tricou personalizat și un bidon de bicicletă, personalizat.”, se arată în mesajul organizatorilor.
    Conform Regulamentului turului de ciclism „Drumul podgoriilor vrâncene….pe bicicletă” – ediția a III-a, participarea cicliștilor la eveniment se face pe propria răspundere din punct de vedere medical, fiecare participant fiind responsabil de pregătirea fizică, psihică și pentru aptitudinile necesare participării la acest tur. Totodată, participanții își asumă întreaga responsabilitate pentru funcționalitatea bicicletei și a echipamentului tehnic utilizat, precum și pentru eventualele incidente de orice natură apărute premergător, în timpul și după încheierea cursei, la locurile de start/finiș sau pe traseu.  Se va respecta cu strictețe Codul Rutier (Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice). Participanții se pot înscrie la eveniment până vineri, 6 octombrie 2017, ora 18.00. Organizatorii nu-și asumă nici o răspundere pentru incidente și accidente de persoane, mașini, motociclete, biciclete și alte vehicule. De asemenea, orice contravenție sau infracțiune comisă de participanții la competiție nu intră în responsabilitatea organizatorilor și colaboratorilor acestora. Va exista un vehicul de asistență care va oferi participanților la traseu apă și fructe la punctele de alimentare.
    În timpul turului de ciclism, toți cicliștii sunt obligați să poarte casca de protecție. La startul turei nici un ciclist nu este admis fără a purta casca de protecție.
    Trei evenimente principale vor marca desfășurarea Festivalului Internațional al Viei și Vinului din acest an. Este vorba despre: Concursul Național de Vinuri Bachus, 5-6 octombrie, ediția a VIII-a; Lecții de degustare de vinuri, susținute de renumiți somelieri, 6-8 octombrie, în Piața Unirii din Focșani; Evenimentul velo „Drumul Podgoriilor Vrâncene pe Bicicletă”, ediția a III-a.
   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?