În cadrul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” se derulează proiectul Erasmus+ Dezvoltarea Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” prin strategii inovatoare de management și de predare. Ca urmare a finalizării cursurilor de pregătire derulate în cadrul proiectului, cei 14 profesori participanți la mobilități au început activitățile de implementare la clasă a strategiilor de management și predare acumulate în cadrul stagiilor de pregătire derulate în Spania, Finlanda, Grecia și Anglia.
Prof. Marilena Răvaș și prof. Gheorghe Mihaela Cristina, participante la cursul „Structured Visit to Schools/ Institutes and Training Seminar in Finland”, derulat în perioada 23 – 29 aprilie 2017 în Helsinki, Finlanda, vor monitoriza la nivelul instituției desfășurarea de lecții interdisciplinare pe baza principiului Phenomenon Teaching, cu implicarea celor cinci profesori participanți la cursul din Spania. Aceștia vor realiza baterii de lecții digitale, utilizând competențele dobândite în cadrul cursului „Innovative skills in ITC through collbarative and project based teaching and learning”, cu utilizarea platformei Webquest și altor resurse digitale.
Cinci profesori ce predau discipline de specialitate, participanți la cursul „European Qualification Framework and Ecvet”, derulat în perioada 15 – 19 aprilie 2017 în Glyfada, Grecia, vor proiecta și implementa un instrument educațional „Managementul carierei elevului VET”, destinat elevilor din clasele a XI-a și a XII-a și care va fi utilizat în orele de consiliere și orientare.
Profesorii de limba engleză, Anghel Marinela și Anghele Florina, participanți la cursul „Creative Teaching in the Secondary and Adult English Classroom”, derulat în perioada 4 – 12 iunie 2017 în Oxford, Anglia, vor utiliza metodele dobândite la clasă și în orele desfășurate în cadrul Cercului de Limba Engleză care va începe în luna octombrie 2017. Toate materialele realizate de profesorii și elevii implicați în activitățile de implementare vor fi prezentate într-un seminar organizat în colaborare cu Casa Corpului Didactic Focșani și Inspectoratul Åžcolar Județean Vrancea la finalul lunii noiembrie 2017 și vor contribui la sustenabilitatea proiectului timp de doi ani de la finalizarea acestuia. Tema seminarului va fi „Management și predare inovatoare bazate pe colaborare și internaționalizare”.
Cursurile derulate în cele patru țări, Spania, Finlanda, Grecia și Anglia, activitățile de diseminare și integrare a competențelor dobândite de cei 14 participanți în activitățile curente ale Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” (CTGA) Focșani contribuie la îndeplinirea scopului proiectului Erasmus+: Dezvoltarea instituțională a CTGA prin implementarea strategiilor inovatoare de management și de predare, în concordanță cu dimensiunea europeană, realizabilă în contextul Erasmus+ prin formarea profesională a personalului de management și de predare din liceele tehnologice.
Prof. Marinela Anghel, consilier de imagine al CTGA, manager de proiect