Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

VIDEO şi GALERIE FOTO: Doi copii, accidentați pe trecerea de pietoni, pe E85, la ieșirea din Focșani spre Golești


Doi copii au fost accidentați aseară, pe o trecere de pietoni de pe drumul european E85, situată la ieșirea din Focșani spre Golești. „La data de 31.08.2017, în jurul orei 18:40, pe DN2-E85, în localitatea Focșani, o femeie în vârstă de 59 de ani, din localitatea Budești, comuna Cotești, în timp ce conducea o autoutilitară marca Ford Tranzit, în zona marcajului pietonal nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni care se aflau în traversare pe marcaj, lovind doi pietoni minori. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat comisar șef Adrian Huzum, din cadrul Serviciului Rutier Vrancea.
Copiii, loviți de un Ford condus de o femeie, au fost preluați de o ambulanță SAJ, la fel și mama lor. „Este vorba despre un băiat în vârstă de 8 ani care prezintă un traumatism cranio cerebral acut deschis, o plagă parietală stângă. Din câte am înțeles, ar fi alergat pe trecerea de pietoni împreună cu fratele său mai mic, de aproximativ 6-7 ani. Acesta din urmă prezintă doar niște escoriații. Amândoi au fost preluați de către ambulanță și aduși la spital. Erau stabili și conștienți”, ne-a declarat dr. Laurențiu Albiș, din cadrul SAJ Vrancea.

Conform unor martori, o mașină era oprită să acorde prioritate la trecere, iar o femeie de 59 ani, aflată la volanul Ford-ului, ar fi trecut pe lângă mașina oprită, pe lângă axul drumului, și a lovit unul dintre băieți. Acesta ar fi fugit pe trecere din mâna mamei sale, care ținea alți 2 copii de mână.
Persoanele care locuiesc în zonă spun că degeaba este trecere de pietoni în zona respectivă, deoarece șoferii circulă cu viteză și nu opresc atunci când sunt persoane care așteaptă să traverseze strada. „În fiecare zi câte un eveniment (accident-n.r.), dar sunt zile și cu 3-4”, ne-a spus un bărbat care locuiește în zonă. Potrivit oamenilor, la această trecere de pietoni ar trebui montat un semafor cu buton pentru pietoni.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?