Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Fiul în arest preventiv pentru trafic de droguri, tatăl sub control judiciar pentru luare de mită


Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea au cerut prelungirea măsurii arestului preventiv pentru Mihai S., fiul unui fost polițist, arestat preventiv într-un dosar de trafic și consum ilicit de droguri. Cererea s-a judecat ieri la Tribunalul Vrancea și a fost admisă, măsura arestului preventiv fiind prelungită pentru încă 30 de zile.
Tânărul de 24 de ani, arestat preventiv în urmă cu aproximativ o lună, poate contesta decizia, iar dosarul va ajunge pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Galați. „Admite propunerea pentru prelungire măsură arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vrancea. (…) dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului S(…) Mihai, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24.08.2017 și până la data de 22.09.2017 inclusiv. (…) Cu drept de contestație în 48 de ore de la comunicare”, este decizia magistraților de la Tribunalul Vrancea.
În urmă cu câteva zile, tot la Tribunalul Vrancea, s-a mai judecat o  cerere, depusă de tânăr, care a vrut ca măsura arestului preventiv să-i fie înlocuită cu cea a arestului la domiciliu. Magistrații i-au respins solicitarea.
Tânărul a fost reținut pe data de 23 iulie și arestat preventiv o zi mai târziu, după ce mașina în care se afla a fost oprită în trafic, în Focșani, iar asupra tânărului s-au găsit droguri. El a picat în plasa polițiștilor de la Crimă Organizată imediat ce a revenit în țară din Franța, fiind de altfel bănuit că a adus drogurile din străinătate.
Politiștii au transmis la momentul respectiv, prin intermediul unui comunicat de presă, că „la data de 23 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea și cei de la Direcția Operațiuni Speciale, sub coordonarea DIICOT – B.T. Vrancea, au prins în flagrant delict, pe raza municipiului Focșani, un bărbat de 24 de ani care avea asupra sa 13,64 g. de hașiș, 1.300 de euro, 45 de lire sterline, precum și trei geamantane cu articole de îmbrăcăminte noi. Din cercetări a reieșit faptul că, începând cu anul 2016, cel în cauză ar fi adus droguri din diferite state ale Uniunii Europene șii le-ar fi distribuit pe raza județului Vrancea”. Tânărul a mai fost arestat și apoi condamnat și într-un alt dosar de trafic și consum de droguri.
Nu doar tânărul a avut și are probleme cu legea, ci și tatăl său, fost polițist la Serviciul Economic din cadrul IPJ Vrancea. Acesta a fost trimis în judecată pentru luare de mită.. Prima instanță, respectiv Tribunalul Brăila, l-a condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare la finele anului trecut. Fostul polițist a făcut apel, la fel ca și DNA-ul, care l-a trimis în judecată, iar dosarul se află acum pe rolul Curții de Apel Galați, care nu a luat o decizie definitivă. În schimb, magistrații gălățeni i-au permis luna trecută să plece din țară, fostul polițist aflându-se sub control judiciar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?