Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Procurorii au deschis dosar penal în cazul femeii care s-a aruncat în fața trenului


Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au deschis un dosar penal în cazul femeii care s-a aruncat în fața trenului împreună cu cei trei copii ai săi. Reprezentanți ai Parchetului au declarat pentru AGERPRES că a fost deschis un dosar penal „in rem” pentru săvârșirea infracțiunii de omor, cercetările fiind continuate la fața locului.
Patru persoane, o femeie și trei copii, și-au pierdut viața după ce au fost lovite de tren în halta Brănești, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Georgian Drăgan. „O femeie cu vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani și-a pierdut viața. De asemenea, au decedat trei copii cu vârste cuprinse între 2 și 12 ani. Tragicul eveniment este cercetat de către colegii mei din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București. La fața locului s-a prezentat o echipă complexă din cadrul Poliției Române formată din specialiști de la Institutul Național de Criminalistică și de la Direcția Poliției Transporturi. Cercetările sunt efectuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov”, a afirmat Georgian Drăgan. Acesta a confirmat faptul că s-a găsit un bilet de adio asupra femeii decedate, precizând că anchetatorii încearcă să stabilească legătura de cauzalitate.
În ceea ce privește varianta sinuciderii, Drăgan a declarat că „se iau în calcul toate variantele”. Despre posibilitatea ca femeia decedată să fi fost însărcinată, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei a precizat că acest aspect va fi stabilit în urma necropsiei, trupurile victimelor fiind deja transportate la Institutul de Medicină Legală. Referindu-se la conductorul trenului, Georgian Drăgan a spus că acesta a fost înlocuit și că va fi audiat în dosarul penal deschis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?