Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Ansamblul „Ciobănașul” de la Colegiul Economic, premiat la Festivalul „Lină Chiralină”


Ansamblul „Ciobănașul”, de la Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu Focșani, a obținut locul I la secțiunea „Jocul Măștilor” la Festivalul Național de Folclor „Lină Chiralină”, manifestare organizată de Primăria Municipiului Brăila și Palatul Copiilor din Brăila.
Conform datelor furnizate de Marilena Vîlcu, profesorul coordonator al ansamblului, la acest eveniment cultural au participat 24 de ansambluri, din Vrancea fiind prezentă o singură formație. Ansamblul a participat la secțiunile: solist vocal cu eleva Angelica Căpățână, clasa a IX-a D, dansuri populare mixte cu o suită din dansurile populare cu acordul Ansamblului Profesionist Èšara Vrancei, cărora profesoara le mulțumește în mod special, și la secțiunea obicei cu Jocul Măștilor, unde au și obținut locul I.
Proiectul „Lină Chiralină” a început timid în anul 2000, ca un concurs județean care dorea să promoveze tradițiile și obiceiurile moștenite din moși-strămoși de pe malurile Dunării de Jos, iar ele să fie preluate și transmise următoarelor generații și, în același timp, să sădească în inimile copiilor dragostea pentru frumos și autentic, armonie, grație, ritm. Festivalul a crescut valoric, impunându-se în viața cultural-artistică a județului Brăila și a țării. Paradele portului popular, spectacolele folclorice susținute pe scena Esplanada Dunării, întâlnirile dintre mesagerii diferitelor zone ale țării, spiritul competitiv de înalt profesionalism, cunoașterea tradițiilor și obiceiurilor diferitelor colțuri ale țării se înscriu în această extraordinară atmosferă magică de bucurie a cântecului și dansului, aflată sub semnul colaborării și prieteniei.
Evenimentul, așa cum spun organizatorii brăileni, este o adevărată sărbătoare a cântecului și dansului popular, o explozie de originalitate și tradiții, păstrate din generație în generație și transmise mai departe prin intermediul artei spectacolului de minunații copii, care au venit din mai multe județe.

Din ansamblul Colegiului Economic „Ciobănașul” fac parte următorii elevi: Monica Angelica Brăulung, Andrei Răzvan Bucălău, Alisa Andreea Mănăilă, Ioan Theodor Apostu, Alexandra Maria Tița, Valentina Rotaru, Dan Gabriel Corozanu, Angelica Căpățână, Mădălina Terțiu, Silviu Iulian Alexandru, Ionelia Nan, Vasile Arjocu și Alexandru Boros. „Vreau să le mulțumesc elevilor pentru efortul lor, părinților care i-au sprijinit material și conducerii liceului pentru înțelegere. Toți dansatorii sunt elevi ai claselor a IX-a, care reușesc să facă cunoscut prin concursurile la care participă județul nostru, numele colegiului și folclorul nostru vrâncenesc. Este greu ca noi, simpli elevi, care nu facem parte din cluburi sau ansambluri, să luptăm cu ei, care au costume populare frumoase, au finanțare din partea primăriilor locale sau ale palatelor de copii. Sunt multe, dar și noi facem cunoscut atât județul cât și colegiul, mai ales că este unicul din oraș care are așa ceva. Trebuie remarcat efortul elevilor, al părinților pentru deplasările noastre și sprijinul conducerii liceului, cărora le mulțumesc încă odată”, a spus Marilena Vîlcu, profesorul coordonator al ansamblului „Ciobănașul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?