Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024. Nr. 6617

739 de candidați la Bac-ul de toamnă; în Vrancea sunt două centre de examen


739 de candidați s-au înscris pentru a susține examenul național de bacalaureat, sesiunea august-septembrie. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vrancea (ISJ) au stabilit ca acest examen să se organizeze în două centre. Unul va fi la Colegiul Tehnic Edmond Nicolau Focșani și va avea arondate următoarele unități de învățământ: Colegiul Tehnic Edmond Nicolau Focșani, Colegiul Tehnologic G.G. Longinescu Focșani, Liceul Teoretic Duiliu Zamfirescu Odobești, Liceul Teoretic Ioan Slavici Panciu, Liceul de Artă Gheorghe Tattarescu Focșani, Liceul Simion Mehedinți Vidra, Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu Focșani, Liceul Pedagogic Spiru Haret Focșani, Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Elena Doamna Focșani, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Național Emil Botta Adjud, Liceul Teoretic Gheorghe Gheba Dumitrești, Colegiul Național Unirea. Cel de-al doilea centru de examen va funcționa la Colegiul Tehnic Valeriu D.Cotea Focșani , unde vor putea susține examen elevi de la următoarele unități:  Colegiul Tehnic Valeriu D.Cotea, Colegiul Tehnic Auto Traian Vuia Focșani, Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi, Colegiul Tehnic Ion Mincu și Colegiul Tehnic Gheorghe Balș Adjud.
Potrivit calendarului de organizare a celei de a doua sesiuni de examen de bacalaureat, candidații vor susține pe 21 august proba scrisă la limba și literatura română, pe 22 august proba obligatorie a profilului, iar pe 24 august proba la alegere din cadrul profilului. În zilele de 25 și 28 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Pe 29 și 30 august se va susține evaluarea competențelor digitale, iar pe 30 și 31 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
Rezultatele vor fi afișate pe 1 septembrie și, tot atunci, cei nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații, între orele 16:00 și 20:00. Rezultatele finale ale examenului național de bacalaureat, sesiunea august-septembrie, vor fi afișate pe 6 septembrie. Sesiunea a doua de examen nu diferă cu nimic de prima sesiune. Candidații trebuie să știe că aceleași reguli stricte vor trebui respectate. Președintele comisiei județene de bacalaureat va fi inspectorul școlar general Dorin Cristea, iar vicepreședintele comisiei județene va fi inspectorul școlar Ion Ionașcu. 

Taxe pentru cei care au dat examenul de două ori

Potrivit informațiilor publicate de Ministerului Educației, candidații care au susținut examenul în sesiunile anterioare de cel puțin două ori și care se prezintă și în această sesiune la toate probele, vor achita o taxă de 240 de lei. Pentru cei care se prezintă doar la anumite probe, calculul taxei se face diferențiat, în funcție de numărul testărilor și cheltuielile cu fiecare candidat.
Absolvenții de liceu cu filieră tehnologică și vocațională, care dau a treia oară probele de Bacalaureat, vor plăti o taxă de 50 de lei. Absolvenții unităților de învățământ autorizate să funcționeze provizoriu sunt repartizați de către inspectoratele școlare în centrele de examen din unitățile acreditate, indiferent de profilul/ filiera/ specializarea pentru care au fost acreditate.
Reamintim că examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, a fost susținut în Vrancea de peste 2500 de candidați și a avut o rată de promovare de 70,97%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?