Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

35 de infracțiuni constatate și 160 de amenzi aplicate, în urma unei acțiuni a polițiștilor privind regimul silvic


 Polițiștii vrânceni, cu sprijinul specialiștilor silvici din cadrul Direcției Silvice Vrancea – Ocolul Silvic Focșani, au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire și combatere a infracțiunilor la regimul silvic. În acest scop, au fost derulate acțiuni pe raza localităților Nereju, Poiana Cristei, Fitionești, Gugești, Andreiașu de Jos și Broșteni. În total, au fost aplicate 160 de sancțiuni contravenționale.
    „În perioada 17- 23 iulie a.c, polițiștii vrânceni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice privind exploatarea, transportul, deținerea și comercializarea materialelor lemnoase, fiind desfășurate următoarele activități:
au fost executate 179 de controale, din care 137 pe drumurile publice, 39 în fondul forestier și 3 la locuri de depozitare/ comercializare. Au fost constatate 35 infracțiuni, din care 30 potrivit prevederilor Legii nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic. Au fost aplicate 160 sancțiuni contravenționale, din care 20 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare de 13.000. A fost dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 30,74 mc. material lemnos, în valoare de 7.793 lei.
Exemple semnificative:
    La data de 18 iulie a.c, polițiștii vrânceni, cu sprijinul specialiștilor silvici din cadrul Direcției Silvice Vrancea – Ocolul Silvic Focșani, au organizat și desfășurat o acțiune în comuna Nereju, județul Vrancea, pe linia prevenirii și combaterii reducerilor fără drept a fondului forestier național și a tăierilor ilegale de arbori. În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au constatat că a fost redusă suprafața fondului forestier național pădure proprietate de stat, aflată în paza și administrarea Ocolului Silvic Focșani, cu suprafața de circa 14 ha. În cauză au fost întocmite 26 dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii a 26 infracțiuni privind reducerea fără drept a fondului forestier național, prevăzută de art. 106 din Legea nr. 46/2008 și o infracțiune de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art. 107 din din Legea nr. 46/2008.
    La data de 17 iulie a.c., în fondul forestier de pe raza localității Poiana Cristei, aflat în administrarea Ocolului Silvic Focșani, s-a constatat că doi bărbați, din localitate, ar fi tăiat fără drept și sustras arbori din specia stejar. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tăiere fără drept de arbori” și „furt de arbori”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 107 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 Rep. – Codul Silvic.
    La data de 17 iulie a.c., ora 17.50, pe DJ 205J – localitatea Fitionești, a fost identificat un ansamblu format din tractor și un trancar, condus de către un bărbat, din localitatea Movilița, care transporta cantitatea de 3,17 mc. lemn de foc din specia fag fără documente legale de proveniență (avize de însoțire). Bărbatul a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 3,17 mc. material lemnos.
    La data de 17 iulie a.c., ora 21.35, pe raza comunei Gugești, a fost depistată o autoutilitară condusă de un bărbat, din comuna Cotești, care transporta cantitatea de 3,57 mc. lemn de foc din specia fag fără documente legale de proveniență. În cauză, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 3,57 mc. material lemnos.
    La data de 18 iulie a.c., în fondul forestier de pe raza comunei Vintileasca, s-a constatat că un bărbat, din localitate, în calitate de organ silvic, ar fi sustras mai mulți arbori recoltați din suprafața de pădure proprietate a unei femei, din aceeași localitate și aflați în gestiunea sa. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de „furt de arbori”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 109 și „abuz în serviciu”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) din Codul Penal.
    La data de 19 iulie a.c., ora 18.30, pe DN 2M – localitatea Andreiașu de Jos, a fost depistat un bărbat, din comuna Mera, care transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 2,00 mc. lemn de foc din specia fag, fără documente legale de proveniență. Bărbatul a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 2,00 mc. material lemnos.
    La data de 22 iulie a.c., ora 21.45, pe DN 2M – în localitatea Broșteni, a fost depistat un bărbat, din comuna Mera, care transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 2,00 mc. lemn de foc diverse tari, fără documente legale. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) lit. b din Legea nr. 171/2010 actualizată, fiind dispusă măsura complementară a confiscării cantității de 2,00 mc. material lemnos”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?