Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Tentativă de OMOR la Tâmboești. Un bărbat care și-a tăiat vecinul CU DRUJBA, arestat preventiv


Un bărbat din comuna Tâmboești a ajuns la spital, marți seara, după ce a fost tăiat cu drujba la gât și la mâna stângă de un consătean. Potrivit buletinului de presă al Spitalului Județean, „A.I., în vârstă de 49 de ani, din comuna Tâmboești, a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe marți seara, în jurul orei 21:15, prezentând plăgi tăiate latero-cervical și cot stâng, cu drujba – agresiune. Bărbatul se află internat la ORL-Terapie Intensivă”. Potrivit unor surse din cadrul unității medicale, bărbatul a fost operat de chirurgul plastician și se află în afara oricărui pericol.
    Din spusele unor consăteni, victima și agresorul ar fi vecini. Copiii victimei au fost lăsați în grija bunicii, care se va ocupa de aceștia pe perioada în care tatăl lor va fi spitalizat.
     Polițiștii l-au reținut pe agresor, pe care îl cercetează pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. El a fost prezentat Tribunalului Vrancea, ieri, cu propunere de arestare preventivă, pe numele său fiind emis mandat pentru 30 de zile. Bărbatul arestat poate contesta măsura, care nu este definitivă. „(…) admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și în consecință: Dispune arestarea preventivă a inculpatului F(…) Alexandru Florin, pentru săvîrșirea infracțiunii de tentativă la omor (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 05.07.2017 pana la 03.08.2017. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. (…) Cu drept de contestație, în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunțată în Camera de Consiliu, azi 05.07.2017”, se arată în decizia instanței.
Motivul pentru care suspectul și-a atacat vecinul este unui hilar. Și-a tăiat vecinul cu drujba pe motiv că acesta din urmă i-ar fi reproșat că l-ar bârfi prin sat. Nervos fiind, agresorul, care avea drujba în mână, a pornit-o și a acționat. „La data de 4 iulie a.c, ora 19.45, polițiștii din comuna Tîmboești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 49 ani, din localitate, ar fi fost tăiat cu o drujbă în zona gâtului de către o altă persoană cunoscută. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că victima, în timp ce se afla pe un drum comunal, s-a întâlnit cu un bărbat, de 21 ani, din aceeași localitate, iar în urma unor discuții în contradictoriu, cel din urmă l-ar fi tăiat în zona gâtului și a antebrațului stâng, cu o drujbă. La data de 5 iulie a.c, ora 01.30, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a luat măsura reținerii pentru 24 ore a bărbatului de 21 ani, bănuit pentru săvârșirea tentativei de omor, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție județean Vrancea”, se precizează într-un comunicat transmis de reprezentanții IPJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?