Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

CANNES 2017: „Starurile” rețelelor de socializare strălucesc și ele pe covorul roșu


Nu sunt vedete de cinema, dar strălucesc pe covorul roșu. Idolii rețelelor de socializare cu zeci de mii de fani obțin bani și influență relatând pe internet despre peregrinările lor în lumea strălucitoare de la Cannes, relatează AFP. Semn al acestei tendințe, celebrele trepte ale Palatului festivalurilor au fost urcate în această săptămână nu doar de actorii Nicole Kidman (două filme în competiție) și Will Smith (membru al juriului), dar și de vedeta YouTube Amanda Steele (2,8 milioane de abonați la 17 ani) sau de elvețianca Kristina Bazan (2,4 milioane de abonați pe Instagram).
În partea de sus a ierarhiei se află și manechinele Bella Hadid și Emily Ratajkowski, vedete pe Instagram, aplicație de partajare a fotografiilor cu 13 milioane de abonați fiecare. Ele au publicat pe conturile lor fotografii pe covorul roșu, la bordul unui iaht sau instantanee din culise, spre marele câștig al partenerilor lor comerciali, mari mărci de machiaj, vestimentare sau de bijuterii ale căror nume sunt amintite în treacăt. Chiar înainte de apariția rețelelor de socializare, mărcile au înțeles că își pot asigura publicitate îmbrăcând gratuit persoane prezente la Cannes, care uneori nu aveau nicio legătură cu filmul.
În prezent, ele recurg tot mai mult la „influencer”-i, dintre care unii ajung să obțină bani încă de la primele postări. Remunerarea lor „depinde de audiență”, măsurată în numărul de abonați, a explicat Joe Gagliese, cofondator al Viral Nation, o agenție specializată cu sediul la Toronto. „Aceasta poate ajunge la 100.000 de dolari (90.000 de euro) dacă aveți peste cinci milioane de abonați”, a precizat el. Mai jos în piramidă, abonații nu se mai numără cu milioanele, iar cocktailurile și rochiile sunt mai puțin strălucitoare. Trebuie să te interesezi în permanență unde are loc viitoarea petrecere, iar unii își vând toaletele primite pentru a participa la evenimente mondene pentru a cumpăra altele. Pentru Maja Malnar, cu 264.000 de abonați pe Instagram, originară din Slovenia, să fie „influencer” este o meserie. Ea publică imagini ale ținutelor sale pe Instagram de mai mulți ani și ține un blog de călătorie.

Maja, care refuză să-și divulge vârsta, trăiește din marketing, vânzându-și imaginea mărcilor care își strecoară produsele în materialele sale. „Este o afacere bună, nu mă pot plânge”, a explicat blonda agenției AFP. De la sosirea ei la Cannes, ea postează fotografii pe Instagram. A primit 4.700 de like-uri pentru mai multe imagini cu ea într-o rochie neagră pe podiumul unei vile, și 8.000 de like-uri pentru platoul său de la micul dejun servit pe nisip. „Suntem antreprenori. Am văzut că există un spațiu liber pe piață și am profitat”, a spus prietena ei Lorna Andrews, o fostă stewardesă britanică care se definește drept o „influencer”-ă de anvergură „medie”, cu 464.000 de abonați pe Instagram.
Un francez în vârstă de 27 de ani, Edouard Hausseguy, a înființat o agenție, Hemblem, în ideea de a-i reprezenta pe „influencer”-i în relația cu mărcile, cu condiția să aibă peste 30.000 de abonați. „Sunt oameni ca noi, dar care le vorbesc altor milioane de oameni cu o singură imagine” postată pe rețelele de socializare, a declarat el pentru AFP pe un iaht acostat la Cannes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?