Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

VIDEO: Un elev de la liceul din Vidra, găsit de mama sa SPÂNZURAT într-un pom din spatele casei din Bârsești


Un elev de clasa a XI-a, de la Liceul Simion Mehedinți din Vidra, a fost găsit de mama sa, spânzurat într-un pom din spatele casei din Bârsești. Diriginta elevului C.I.M., profesoara Olimpia Stoenoiu, ne-a spus că „era un copil deosebit de talentat la desen, cu o situație școlară foarte bună, nu a fost niciodată sancționat la școală, avea relații foarte bune cu colegii”. „Nu înțeleg ce s-a întâmplat. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace”, ne-a spus diriginta elevului. Subcomisar Bogdan Toader, purtător de cuvânt al IPJ Vrancea, ne-a declarat că apelul la poliție a fost primit la ora 5.35 dimineața. Asupra tânărului nu a fost găsit vreun bilet care să explice gestul. În schimb, pe mâna sa era scrisă data nașterii, după cum a spus bunica adolescentului. La fața locului au ajuns polițiștii, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la SML.
    Potrivit unor surse, tânărul ar mai fi încercat și în 2015 să se sinucidă. Se pare că băiatul mai avea obiceiul de a lipsi de la școală, iar în urmă cu un an ar fi plecat vreo trei zile de acasă, fără ca nimeni să știe de el. Potrivit acelorași surse, starea de izolare pe care tânărul o afișa în ultimul timp s-ar fi datorat unor conflicte din familie.
    Vecinii spun că tânărul era foarte cuminte, respectuos, liniștit, un copil care dădea bună ziua la toată lumea. Psihologul Daniela Purice, de la cabinetul de asistență psiho-pedagogică din Vidra, a declarat că liceanul era izolat și nu comunica. Ea a afirmat că diriginta elevului i-a solicitat, în noiembrie 2016, să stea de vorbă cu acesta. „L-am întâlnit pe holurile liceului și l-am întrebat, dar el a zis că nu are nimic ce să-mi comunice mie, că sunt probleme pe care le poate rezolva”, a spus psihologul de la Vidra, care a adăugat că nu știa că elevul prezintă riscul de a-și lua viața.
    Potrivit unor surse, băiatul ar fi încercat să se spânzure cu o sârmă de la rufe, care s-a rupt, apoi ar fi luat un lanț și și-a dus intenția până la capăt.
    Prietenii i-au lăsat mesaje pe pagina de Facebook, tânărului de 17 ani, exprimându-și surprinderea și regretul:
„Măi copile nu știai că toate în viață au soluții numai moartea nu. Păcat de tine”
„Erai foarte frumos, tânăr… aveai un viitor în față!… Îmi pare extrem de rău să aud ceea ce s-a întâmplat…”.
„Și totuși a renunțat. Dumnezeu să-l ierte”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?