Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

DNA: Dumitru Dragomir, cercetat sub control judiciar pentru luare de mită și complicitate la spălare de bani


Procurorii anticorupție au dispus vineri punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. Potrivit unui comunicat al DNA, Dragomir este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și complicitate la spălare de bani. Dosarul vizează modul în care s-a făcut cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I.
Procurorii anticorupție au mai dispus, în același dosar, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de Ioan Bendei — la data faptelor administrator al unei companii de televiziune prin cablu, pentru dare de mită și spălare de bani, Alexandru Oprea — la data faptei directorul general și președintele consiliului de administrație al aceleiași companii de televiziune prin cablu, pentru complicitate la dare de mită, Mihai Dinei — la data faptelor coordonatorul activității juridice al aceleiași companii de televiziune prin cablu, pentru complicitate la dare de mită și complicitate la spălare de bani, Florin Bogdan Bădiță — la data faptelor administrator al unei societăți comerciale, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, precum și față de Bogdan Dumitru Dragomir — la data faptelor asociat unic al aceleiași societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită și complicitate la spălare de bani.
„În perioada aprilie 2009 — mai 2011, inculpatul Dumitru Dragomir (…) a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la suspectul Bendei Ioan, administrator al unei companii de televiziune prin cablu, în scopul atât de a îndeplini, cât și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, precum și de a îndeplini acte contrare acestora. Banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I, încheiat la data de 08.04.2008 între LPF și consorțiul constituit din două societăți comerciale, printre care și societatea administrată de suspectul Bendei Ioan”, se arată în comunicatul DNA.
Conform aceleiași surse, suma de bani a fost mascată ulterior sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune, încheiat între o firmă controlată de Dumitru Dragomir și compania de televiziune prin cablu. Procurorii precizează că LPF a organizat, în anul 2008, o licitație având ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I în sezoanele competiționale 2008 — 2009, 2009 — 2010 și 2010 — 2011, consorțiul format din cele două firme a fost declarat câștigător, prețul de adjudecare fiind de 101.150.000 de euro, inclusiv TVA.
„În cursul anului 2009, în contextul crizei economice, asocierea de firme a solicitat LPF acordarea unor condiții contractuale mai avantajoase. În aceste împrejurări, inculpatul Dumitru Dragomir, urmărindu-și interesul personal, întrevăzut din iminenta neîndeplinire a obligațiilor contractuale ale consorțiului, a solicitat reprezentanților companiei de televiziune prin cablu să intre într-un parteneriat de afaceri cu o firmă pe care acesta o controla”, se menționează în comunicat.
Potrivit sursei citate, pentru a-l determina pe Dragomir să susțină interesele companiei de televiziune prin cablu, societatea controlată de președintele LPF și reprezentată de suspectul Bădiță Florin-Bogdan a încheiat cu compania administrată de Ioan Bendei, la 15 august 2009, un contract de asociere în participațiune. Conținutul contractului a fost conceput astfel încât să creeze aparența unei asocieri tipice și să mascheze cât mai bine darea și luarea de mită.
Din anchetă a reieșit că, în baza contractului, compania de televiziune prin cablu a plătit societății controlate de Dragomir în perioada 18.08.2009 — 10.05.2011, în 27 de tranșe, suma de 3.100.000 de euro. Ulterior, în perioada 2015 — 2016, părțile implicate în încheierea contractului de asociere în participațiune au acționat pentru ascunderea originii ilicite a banilor. „Astfel, au fost încheiate mai multe contracte, părțile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participațiune un caracter licit, în special în privința sumei de 3.100.000 euro, plătită în condițiile de mai sus. Aceste operațiuni, care s-au derulat până în anul 2016, au condus în final la cumpărarea de către compania de televiziune prin cablu a afacerii care a stat la baza contractului de asociere”, se precizează în comunicatul DNA.
Procurorii mai arată că în acest demers infracțional au fost implicate și celelalte persoane suspecte, care au cunoscut detaliile înțelegerii, au redactat și au semnat diverse documente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?