Ediția: Sâmbătă 22 iunie 2024. Nr. 6654
Ediția: Sâmbătă 22 iunie 2024. Nr. 6654

Vreme în general caldă în întreaga țară, de 1 Mai; 16 grade pe Litoral și mai scăzute la munte



Vremea va fi, în general, caldă la nivelul întregii țări, de 1 Mai, cu temperaturi de până la 26 de grade în București și regim termic plăcut la malul mării, a declarat, vineri, Mirela Polifronie, meteorolog de serviciu la Administrația Națională de Meteorologie (ANM). ‘Începând de mâine de la ora 10:00 (sâmbătă, 29 aprilie 2017, n.r.), până poimâine, la ora 11:00 (duminică, 30 aprilie 2017, n.r.), avem în vigoare o informare meteorologică pentru instabilitatea atmosferică accentuată și ploi însemnat cantitativ. Astfel, în acest interval, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse care pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină. Asemenea fenomene se vor semnala cu precădere în zonele de deal și de munte, precum și în Oltenia, Transilvania, jumătatea de nord a Moldovei și local în Muntenia. Cantitățile de apă vor depăși local 20 — 25 l/mp și izolat 35 — 40 l/mp, în special în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților Orientali. Astfel de manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în după-amiaza zilei de astăzi, 28 aprilie, precum și în noaptea de vineri spre sâmbătă, în regiunile din jumătatea de vest a țării, dar și pe spații mai restrânse’, a menționat specialistul ANM.
Potrivit sursei citate, pentru zona litoralului, în zilele următoare vom avea o vreme bună, fără precipitații, însă se vor semnala câteva înnorări în cursul zilei de mâine și poimâine, dar șansele de ploi sunt destul de reduse. ‘Temperaturile vor fi ceva mai coborâte, așa încât sâmbătă și duminică vom avea 13-15 grade Celsius, iar luni, de 1 Mai, acestea vor marca o creștere până în jurul valorii de 16 grade Celsius. Temperatura apei mării va fi destul de modesta, undeva la 11-12 grade. Ce trebuie menționat este faptul că se va semnala ceață dimineața chiar până spre orele prânzului’, a spus Polifronie.
În ceea ce privește regimul termic la munte, sâmbătă și duminică se anunță o vreme mai rece, cu averse, descărcări electrice și cantități de apă mai însemnate. ‘La peste 800 de metri altitudine, în special în Carpații Meridionali și în Munții Bucegi, se poate semnala lapoviță și ninsoare. Luni, vremea se mai ameliorează în zona montană, și numai la nivel local se pot înregistra averse și descărcări electrice’, a adăugat meteorologul de serviciu al ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?