Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

VIDEO și GALERIE FOTO : Scriitoarea Roxana Mihalcea a lansat vineri la Focșani volumul „Umbrela Trăirilor Mele”


Scriitoarea Roxana Mihalcea și-a lansat vineri volumul „Umbrela Trăirilor Mele”. Lansarea a fost găzduită de librăria Alexandria din Focșani, fiind al doilea eveniment susținut în cadrul noii locații. Focșaniul a respirat literatură iar toți cei care au fost prezenți, în număr mare, au putut lua parte la emoțiile autoarei și au putut afla câteva lucruri despre cea care, cu atât de mult deschidere, și-a pus sufletul în rândurile acestei cărți. La eveniment au fost prezenți părinții autoarei, prieteni, foști profesori ai scriitoarei și actuali elevi ai acestora. Invitați speciali au fost profesorii Janet Popoiu, Cornel Noană, directorul Colegiului Național Unirea, Dan Popoiu, Angela Sârbu și Gheorghe Neagu, scriitor și director la revista „Oglinda Literară”.
    Într-o atmosferă primitoare, cu iz de romanță și început timid de primăvară, invitații speciali au luat pe rând cuvântul și au vorbit despre Roxana Mihalcea. Prima a fost fosta profesoară a acesteia, Janet Popoiu. „Roxana a terminat Facultatea de Litere, secția română-engleză. A fost traducător, trainer, iar acum este manager de proiect într-o multinațională. A avut un traseu foarte interesant și anunța foarte puțin apariția cărții de astăzi. Cartea a mai fost lansată la Librăria Diverta din București, cu un public foarte generos și notabil. Cartea de astăzi nu este altceva decât povestea ei, despre ea și despre lumea din jurul ei. Cintind-o, cred eu că veți descoperi tocmai acest spirit cercetător, pe care l-am descoperit la Roxana încă din adolescență. Dincolo de metaforă, titlul nu se îndepărtează de la traseul acesta al confesiunii. Roxana comunică și se comunică, în egală măsură. Sunt trăirile ei autentice. Ne lasă uneori să-i vedem rănile, alteori surâsul. Nu de puține ori îi simțim fragilitatea pe care încearcă să o mascheze. Toate sunt experiențele ei, pe care cu destul curaj ni le așează în palmă. E o carte curajoasă, fiindcă, așa cum se întâmplă în orice confesiune, lasă să se vadă latura vulnerabilă a ființei ei și se expune astfel judecății lectorului. Poate că scriind se vindecă de propriile suferințe, pentru că așa cum se întâmplă la o spovedanie, scrisul are și el valențe politice. Așa cum ea însăși notează în „Fata care aduce ploaia”, una dintre confesiunile cuprinsă în aceste pagini, îi place să creadă că nu este un om obișnuit, cel puțin nu atunci când își exprimă credințele. Nu se preface că iubește toți oamenii și nici nu face „nefăcute”, ca să-și atingă scopurile. Vă citesc din această confesiune: Orice ar fi, oricâte aș avea de îndurat, pelerină de ploaie nu voi fi și nici streașină. Foarte sensibilă e o altă confesiune intitulată „Despre bunicii care nu mai sunt”: Spațiul copilăriei, mâinile aspre ale bunicii, alintul vindecător sunt amintiri care încălzesc sufletul. Regret acum că nu le-am spus niciodată te iubesc, cât încă nu erau praf de stele. O altă parte a confesiunii intitulată „Despre iubire, așa cum o înțeleg eu” autoarea vorbește despre lecția iubirii, despre dorurile nerostite, sau despre poveștile ei de dragoste. Dincolo de confesiune, se observă forța talentului ei scriitoricesc, forța evocării, frumusețea portretelor. În același registru, când melancolic, când sarcastic, sunt scrise și celelalte povești, fie că se intitulează „Dreptul la timp”, sau „Numele trandafirului din ghiveci”, a spus fosta profesoară a Roxanei, Janet Popoiu.
    Scriitorul Gheorghe Neagu a mărturisit publicului prezent la lansare că a descoperit în rândurile Roxanei Mihalcea o ființă care iubește adevărul. „Ce văd în acest volum mi se pare a fi de departe o deschidere sufletească de anvergură, onestă, a unui autor extrem de sincer. Poate aceasta este trăsătura care străbate volumul de la un capăt la celălalt: sinceritatea. Este un autor care, pe lângă confesiunile care îndrăznește să și le facă, uneori cu o cruzime care-i dă onoare autorului, alteori cu o transfigurare care te face să înțelegi, este o autoare care întotdeauna s-a străduit să nu facă paradă de lecturile sale. Este o ființă care iubește adevărul și din dragoste pentru adevăr face această incursiune”, a spus scriitorul Gheorghe Neagu.

    Autoarea volumului „Umbrela Trăirilor Mele”, Roxana Mihalcea a povestit că a dedicat cartea părinților săi și că cele scrise sunt despre ea, despre toate trăirile și toți oamenii cunoscuți în ultimii ani. „Deși este a doua lansare și ar trebui să fiu obișnuită deja cu ce înseamnă evenimentul, prin prisma faptului că aici sunt acasă, că eu de aici mă trag, că aici sunt mare parte din oamenii care m-au ajutat să ajung unde sunt astăzi, emoțiile sunt atât de puternice, încât mă copleșesc. M-am așteptat de la bun început că aici voi atinge apogeul. Aici sunt părinții mei, cărora le-am și dedicat cartea, pentru că în sufletul meu am simțit că eu n-au știut niciodată pe cine au acasă. Acum cred că știți. Aici sunt oamenii cu care eu am învățat să merg în picioare și asta înseamnă că de mic copil, încă din școli, am învățat ce înseamnă cuvintele, ce înseamnă literele. Cartea am scris-o în drumurile mele. În patru ani de zile, de când lucrez într-o multinațională într-adevăr am avut ocazia să văd mare parte din lume. Am scris cartea în timpul liber, a fost metoda mea de a mă destăinui lumii, a fost felul meu în care m-am descătușat de lumea asta grea, în care într-adevăr pot spune că trăim. Este despre mine, despre toți oamenii pe care i-am cunoscut și pe care nu i-am cunoscut, despre toate trăirile pe care le-am avut în toți acești patru ani. Este despre un om care vrea mai mult. Am spus și ieri și spun și astăzi, umbrela mea m-a ajutat în diverse situații; a plouat, a nins, am avut furtuni, soare, a fost o armă ofensivă și defensivă în același timp, întotdeauna dintr-un material impermeabil. Ceea ce am spus și voi spune și astăzi: umbrela mea nu are husă, dar promit că despre asta voi scrie în volumul următor. Încă un lucru pe care aș vrea să-l știți din suflet, ca și o concluzie, dacă cineva mă va întreba astăzi, sau peste un timp, ce am făcut eu în toți anii ăștia voi spune atât: Am trăit și am trăit intens”, a spus autoarea cărții.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?