Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617

A murit Maria Moraru, decana de vârstă a Vrancei; în septembrie ar fi împlinit 106 ani


Decana de vârstă a Vrancei, Maria Moraru, din Jitia, a decedat vineri dimineață la vârsta de aproape 106 ani. Călătoare prin două secole, Maria Moraru, s-a născut în anul 1911, în comuna Jitia, într-o familie cu 5 fete. A trecut prin două războie mondiale și mai multe sisteme politice, iar viața nu i-a fost deloc ușoară.  A rămas fără tată, care a murit în Primul Război Mondial, iar la 7 ani a pierdut-o și pe mama sa, ea și surorile sale fiind crescute de bunică. În anul 1933 s-a căsătorit cu Toader Moraru, care a plecat pe front, în cel de-al Doilea Război Mondial. Au trăit împreună 48 de ani, dar nu au avut copii. Au înfiat o nepoată și au crescut-o ca pe propriul copil. Cât despre secretul longevității ei, femeia a declarat că așa i-a fost dat de la Dumnezeu să trăiască, însă niciodată nu a consumat preparate din carne, salam sau alte mezeluri. La fiecare două zile își pregătea mâncarea, mai mult din legume, și înaintea fiecărei mese servea câte un păhărel de țuică. „M-am trezit dintr-o dată că am 90 de ani! Åži m-a luat așa, o spaimă, că sunt prea bătrână. Åži m-am dus la biserică și acolo mi-au zis niște femei să mă liniștesc, că nu-s prea bătrână… Åži după aia am sărit direct la 100 de ani. Åži acum am împlinit 104! Uite așa trec anii… rând pe rând…”, spunea pentru „Monitorul de Vrancea” Maria Moraru la împlinirea vârstei de 104 ani. Referitor la secretul longevității ei, femeia a spus că i-a fost dat de la Dumnezeu să trăiască, dar crede și că ar putea avea legătură cu faptul că preferă să consume legume în detrimentul cărnii.
    De reținut că anul acesta, de Ziua Femeii, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, i-a oferit flori și un coș cu alimente Mariei Moraru, care era și văduvă de veteran de război. 
    „Monitorul de Vrancea” transmite condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească în pace!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?