Mântuitorul le-a dat poruncă ucenicilor Săi să vestească Evanghelia la toate neamurile pământului. Pentru a duce această misiune la îndeplinire, Biserica a avut nevoie de mijloace materiale.
Pentru a evita apariția unor excese în legătură cu administrarea bunurilor materiale de care dispunea Biserica, încă din primele veacuri creștine, Sfinții Apostoli și urmașii lor au impus o serie de reglementări cu privire la situația acestora. Mijloacele de agonisire, modul de administrare și uzul bunurilor au fost hotărâte și exprimate în canoanele Apostolice, ale Sinoadelor Ecumenice, în canoanele sinoadelor locale, dar și în operele Părinților și Scriitorilor bisericești.
Biserica a condamnat bogăția agonisită prin mijloace necinstite și a luptat pentru practicarea milosteniei și ajutorarea celor în nevoi. Totodată, Biserica s-a implicat activ în sprijinirea lor (dovadă stau numeroasele instituții de caritate ce au funcționat pe lângă lăcașurile de cult după secolul al IV-lea). Așadar, existența și uzul bunurilor au fost două constante legate de activitatea social-filantropică a Bisericii.
Sprijinirea activității Bisericii Ortodoxe de către statul român
Tradiția de susținere a Bisericii de către Stat consemnează o recunoaștere constantă de către autoritatea statală a rolului pe care instituția eclezială l-a jucat de-a lungul timpului în viața acestui popor, în promovarea limbii, culturii și identității naționale, în viața spirituală și socială a acestuia.
Relația Stat-Biserică sau mai exact relația Stat – Culte este reglementată de Constituția României prin articolul 29, alineatul 5: „Cultele religioase sunt libere să se organizeze potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. Cultele religioase sunt autonome față de Stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate”.
Legiuitorul român a ținut de-a lugul timpului să reglementeze sprijinirea activității Bisericii Ortodoxe de către statul român printr-o serie de legi, hotărâri sau ordonanțe de urgență.
Astfel, după 1989 s-a încercat de către Stat repararea în parte a prejudiciilor materiale produse Bisericii, aceasta primind sprijinul concret al statului în acțiunea de ridicare a unor noi lăcașuri de cult, prin acordarea de terenuri, de contribuți financiare și scutire de TVA a construcțiilor noi.
În materie de restituiri funciare din 1989 până acum au funcționat două legi, Legea 18/1991 și Legea 1/2000, Biserica primind unele clădiri și bunuri de patrimoniu, acolo unde s-a mai putut face restituirea și unde a existat bunăvoință din partea Statului.
Cu toate că legislația română actuală scutește Biserica de anumite taxe și impozite și îi acordă sprijin, aceasta nu o ajută să-și redobândească în mod satisfăcător dreptul de proprietate asupra bunurilor pe care le-a deținut.
Monopolul Bisericii
Prin legea nr. 103 din 22 septembrie 1992 – privind dreptul exclusiv al cultelor-religioase pentru producerea obiectelor de cult, cultele religioase au primit dreptul de a deține monopolul fabricării și comercializării acestor obiecte.
Legea, deși a fost întărită prin ordonanța 92/2000 este deseori încălcată datorită sancțiunilor aproape formale, a coruptibilității organelor de control sau a încadrării greșite a acestor obiecte în categoria obiectelor de artizanat, a bijuteriilor sau a celor ceremoniale.
Sprijinul statului privind salarizarea personalului clerului
În urma deposedărilor efectuate asupra Bisericii Ortodoxe în anul 1864, statul a hotărât să acorde în compensație un sprijin financiar pentru salarizarea personalului cultelor. Acest sprijin a variat în decursul timpului de la salarizarea integrală (1864-1948), până la o contribuție acordată la salariu.
Legea clerului mirean a fost cea dintâi reglementare care îi salariza pe preoți, contribuind la ameliorarea stării lor materiale, împărțindu-i însă în mai multe categorii, după treapta de cultură și locul unde se aflau, adică la sate sau la orașe.
Legea a fost necesară deoarece preoții aveau condiții de trai sub nivelul pregătirii lor și sub importanța misiunii ce o aveau de îndeplinit.
Mai târziu, salarizarea preoților a fost înlocuită cu sistemul contribuțiilor de la stat, de aceea salariul preotului era compus ca și astăzi dintr-o sumă oferită de stat și una primită de la credincioși, astfel, legea pentru regimul general al cultelor din 22 aprilie 1928 (publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 22 aprilie 1928) stabilește principiul „ajutorării” Bisericilor de către stat.
În prezent, sumele necesare pentru plata salariilor personalului clerical, cadrelor didactice din învățământul teologic, precum și pentru acoperirea altor cheltuieli pentru drepturi salariale, potrivit legii, se asigura din fondurile proprii ale cultelor și dintr-o contribuție de la bugetul de stat, acordată prin Secretariatul de Stat pentru Culte, în limitele prevăzute și ale fondurilor aprobate cu această destinație. Se abat de la această regulă conducătorii cultelor și personalul clerical din conducerea cultelor care primesc lunar o indemnizație echivalentă funcțiilor de demnitate publică.
Ceea ce trebuie să știm este că după ’90 personalul clerical și neclerical, din țară și de peste hotare se bucură de sprijin financiar din partea statului, sub forma unui număr de contribuții stabilit prin lege și echivalent cu salariul minim pe economie. Excepție face clerul superior care este salarizat integral de stat.
Sprijinirea activității Bisericii Ortodoxe de către statul român în lumina legislației actuale
După cum se poate constata din studierea legilor de stat privitoare la sprijinul acordat de Stat, Bisericii și instituțiilor sale, se poate concluziona că în această perioadă a existat un sprijin real al statului.
Statul sprijină cultele legal constituite cu fonduri de la buget pentru a completa sursele proprii de venituri necesare salarizării personalului cultelor religioase și a personalului din învățământul religios neintegrat în învățământul de stat.
Acțiunea de sprijinire economico-financiară s-a desfășurat și prin acordarea de drepturi de monopol, prin scutirea de impozite pe profit, pe clădiri și pe terenuri, prin acordarea de sprijin financiar întreținerii cultului, a instituțiilor de învățământ teologic și construcțiilor de clădiri necesare cultului.
Pr. Stănilă Andrei-Ionuț, Parohia Voetin, Protoieria Focșani II, Județul Vrancea
