Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Fum înecăcios într-un bloc de pe strada 1 Decembrie! Pompierii au intervenit pentru a stinge o cratiță uitată pe aragaz


Un bărbat din Focșani, care locuiește într-un bloc de pe stada 1 Decembrie, a băgat spaima în vecini joi dimineață, în jurul orei 4.00. Potrivit pompierilor, la ora respectivă, bărbatul a venit acasă de la serviciu și a pus la încălzit pe aragaz o cratiță cu mâncare. Pentru că era obosit, omul a adormit. Cratița uitată pe aragaz a ars, iar fumul s-a răspândit în tot blocul. Vecinii au fost treziți de fumul gros și înecăcios, și speriați fiind, au sunat la 112. Pompierii au fost cei care l-au trezit pe proprietar din somn, iar după ce apartamentul și întreaga scară a fost ventilată mecanic pentru îndepărtarea fumului, lucrurile au revenit la normal.
În urma producerii evenimentului nu au existat persoane rănite și nici nu s-au înregistrat pagube materiale, doar pereții apartamentului în care a ars cratița s-au afumat. „În cursul dimineții de joi, 23 martie a.c., în jurul orei 04.00, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112 anunța izbucnirea unui incendiu la un apartament situat la etajul al IV-lea al unui bloc de locuit de pe strada 1 Decembrie din municipiul Focșani. Imediat s-a deplasat la adresa indicată un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă. În momentul sosirii forțelor de intervenție la fața locului s-a constatat că ardea, cu degajări mari de fum, conținutul unui vas uitat pe aragazul în funcțiune”, se precizează în buletinul de presă al ISU Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?