Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

O focșăneancă, șefa Serviciului Cazier Judiciar din cadrul IPJ Neamț


O focșăneancă este, de la 1 martie, șefa Serviciului Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative, din cadrul IPJ Neamț, potrivit http://mesagerulneamt.ro. Este vorba de comisarul Andreea Gianina Tudosă, care a susținut concursul pentru ocuparea funcției în luna februarie. „Ultimele trei săptămâni înainte de concurs n-am știut de casă, masă, copii, nimic. Am stat între patru pereți, eu și legile mele. Faptul că a fost o listă lungă de candidați m-a mobilizat, poate dacă erau mai puțini n-aș fi fost atât de ambițioasă”, a declarat polițista pentru http://mesagerulneamt.ro.
    Andreea Gianina Tudosă, care va împlini 37 de ani pe 31 martie, este fiica unei contabile și a unui maistru chimist la fabrica de mase plastice. A absolvit Colegiul Unirea, apoi Academia de Poliție. „Tata voia să mă fac medic, dar mie îmi rămăsese undeva în creier ideea să urmez o carieră de ofițer. Eram un mare fan al filmelor polițiste și m-am dus la academie, deși am dat examen la materii care nu aveau nicio legătură cu matematica, fizica și informatica, pe care le studiasem intensiv în liceu. Am apreciat că părinții m-au lăsat să aleg și mi-au respectat opțiunea. La început, n-a fost ușor, îmi amintesc și acum că, prima dată când am vorbit cu mama la telefon, am plâns amândouă. Erau rigorile vieții de cazarmă, pe care nici măcar nu le înțelegeam, d-apăi să le țin minte! M-am adaptat, dar au fost 4 ani destul de grei. Păstrez legătura cu mulți colegi care mi-au rămas prieteni, chiar dacă ne vedem «o dată la 100 de ani». Am prins demilitarizarea poliției în academie, în 2002, iar noi am fost prima promoție de ofițeri debutanți care n-au mai primit ordine, ci dispoziții. Suntem funcționari publici cu statut special, iar acest statut impune niște reguli clare, nu putem pretinde că suntem altfel. Eu țin la ideea de ierarhie și de respect, atât față de superiori, cât și față de subalterni. Și sper să fiu un șef care să facă să meargă treaba, dar să fie și subalternii mulțumiți de mine. Nu cred că funcția asta o să mă schimbe, nu are cum, o să rămân tot eu”, a spus Andreea Gianina Tudosă pentru http://mesagerulneamt.ro.
    Articolul integral pe http://bit.ly/2lwXjcL

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?