Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Guvernul a aprobat mărirea salariilor personalului nedidactic din învățământ începând cu luna februarie


Guvernul a aprobat, joi, prin ordonanță de urgență, mărirea salariilor personalului nedidactic din învățământ începând cu luna februarie 2017, măsură de care vor beneficia 53.000 de persoane din domeniul Educației.
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, actul normativ va soluționa o serie de probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar, prin așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal. „Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1.947 lei, în funcție de vechimea în muncă. De aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul Educației. Creșterile salariale vor implica un efort financiar de aproximativ 90 milioane lei, sumă asigurată prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educației Naționale”, precizează sursa citată.
Potrivit comunicatului, măsura a fost luată de Guvern după consultări avute de premierul Sorin Grindeanu și ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, cu reprezentanții sindicatelor din Educație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?