Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Ovidiu Mustață, băiatul care a trăit pentru Sanorom Bolotești, nu mai este!


S-a stins din viață, la 22 de ani, într-un spital din Italia, în seara zilei de 21 februarie, Ovidiu Mustață, un tânăr jucător la echipa de minifotbal Sanorom Bolotești. „Era un băiat foarte săritor, mai intra în poarta echipei din când în când, era mereu acolo unde aveai nevoie de el”, mi-a spus Adrian Toma, fostul său antrenor. Trăia foarte intens bucuriile echipei, mai intens decât ceilalți jucători, de parcă ar fi știut că trebuie să-și consume repede întreaga porția de bucurie care îi era hărăzită. Cel puțin așa l-am cunoscut din întâlnirile mele de gazetar cu echipa Boloteștiului la meciurile din competițiile de minifotbal. A fost copilul echipei, a fost ca și copilul familiei Corozanu, cea care a construit, finanțează și manageriază campioana din 2016 a Ligii de minifotbal AutoVip Vrancea.
 Despre Ovidiu Mustață, miercuri dimineață, mi-a vorbit Romică Corozanu, managerul Sanorom: „S-a născut necăjit, a murit necăjit! Târziu am aflat că are probleme de sănătate. Avea un blocaj renal, dar și o malformație la inimă. Acum era într-un spital din Italia. Am vorbit cu el aseară, la ora 16.00. Era la dializă. Am mai încercat să vorbesc pe la 18.00, dar nu am reușit. Apoi am aflat că puțin mai târziu că a murit, pe la 8 și jumătate. A murit în cinci zile! L-am crescut de la 9 ani ca și pe un copil al meu. Nu știu unde va fi înmormântat. Eu încep să-i fac aici rânduiala cuvenită. Mai mult nu am ce să vă spun acum!”.
Marian Covaci, un alt fost jucător al Sanorom, mi-a spus că Ovidiu Mustață era sufletul echipei. „Cel mai înfocat suporter, se bucura la victorie, se întrista la înfrângere. Îi plăcea fotbalul la nebunie, era în stare să doarmă în mașină în deplasări doar ca să fie cu Sanorom care era totul pentru el. A fost al treilea portar al echipei. Devenise bunișor după ce învățase de la portari precum Ivanciu, Burdujel, Lazăr”.
     Alți oameni care l-au cunoscut mi-au mai spus că Ovidiu Mustață fusese luat în grijă de familia Corozanu, care îi dăduse o cameră pentru locuit, îi asigura și un venit, dar că mai mergea pe la mama lui, în Italia, din când în când. Acum era în spitalul din Italia în așteptarea unei operații, dar inima nu l-a mai ajutat să ajungă până la operație!
    Sora lui Ovidiu, Maria Mustață, ne-a spus pe facebook că, în ciuda problemelor pe care le-a avut familia, ea și fratele ei nu au fost niciodată abandonați. Ea a precizat că familia l-a adus anul trecut în Italia, dar nu a vrut să rămână, apoi l-au adus și pentru internarea la spitalul din Roma, unde a și murit din cauza problemelor la inimă.

    Dumnezeu să-l odihnească!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?