Ediția: Sâmbătă 21 septembrie 2024 Nr. 6719
Ediția: Sâmbătă 21 septembrie 2024 Nr. 6719

VIDEO : Marian Oprișan: Rezultatul alegerilor din noiembrie 2014 și decembrie 2016 trebuie respectat!


Președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și totodată președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat ieri, răspunzând unor întrebări ale jurnaliștilor, că în ceea ce privește protestele, trebuie respectat votul românilor dat atât în noiembrie 2014 cât și în decembrie 2016. Marian Oprișan a precizat există români protestatari care cer demisia guvernului, dar există și alți români protestatari care cer demisia președintelui României, Klaus Iohannis. „La alegerile de la 11 decembrie 2016, poporul a hotărât cine să guverneze. La alegerile din noiembrie 2014, românii au statuat că domnul Klaus Iohannis este președintele Românei. Aceste proteste trebuie să înceteze și să ne apucăm de treabă în mod serios ca să putem realiza programul de guvernare cu care am câștigat alegerile”, a susținut Marian Oprișan.
    Referitor la mult dezbătuta temă a ordonanțelor de urgență privind modificarea legislației penale, președintele UNCJR  a susținut că orice modificare a legislației trebuie făcută doar în Parlament, precizând că „nimeni nu are dreptul să interfereze cu Parlamentul atunci când este vorba de creare de legislație, fie civilă sau penală”. „Toată legislația penală trebuie modificată în interiorul Parlamentului, care este organul suprem al poporului român, organul suprem legislativ. Trebuie făcută transparent, cu asociațiiile profesionale ale magistraților, ale avocaților, ale tuturor participanților atât la procesul civil cât și la penal. Eu cred că nu numai legislația penală are lacune, dar și legislația civilă sub aspectul Codului Civil are ceva probleme aduse la cunoștința justițiabililor”, a declarat Marian Oprișan.
    Referitor la solicitările privind demisia guvernului Grindeanu, Marian Oprișan le-a apreciat ca fiind „o glumă”. „Este o glumă (demisia guvernului n.r.). Guvernul trebuie lăsat să îndeplinească programul de guvernare, așa cum ne-am angajat în fața românilor. Acest program de guvernare are, la capătul lui, o viață mai bună pentru români, o dezvoltare amplă a economiei românești”, a arătat Marian Oprișan.

„Referendumul este o imensă eroare, sunt bani cheltuiți degeaba!”

    Președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România a mai spus că referendumul propus de președintele României este o imensă eroare, deoarece poporul român a demonstrat în repetate rânduri că dorește lupta împotriva corupției.
„Referendumul este o imensă eroare, sunt bani cheltuiți degeaba. Poporul român a demonstrat în repetate rânduri, în mod serios, că dorește lupta împotriva corupției. Dar lupta împotriva corupției trebuie să fie bazată pe fapte și nu pe abuzuri ale instituțiilor statului îndreptate împotriva unor cetățeni. Abuzuri care să nu modifice componența guvernelor, instituțiilor fundamentale ale statului numai prin faptul că se trezește vreun parchet sau altul să facă dosare politice, care până la urmă s-au dovedit a fi fără temei și care au primit achitare la instanțele superioare ori s-au demonstrat a fi abuzuri crase”, a susținut Marian Oprișan.     Acesta a precizat că  legislația trebuie să oprească toate tendințele de abuz asupra cetățenilor. „Trebuie ca legislația să oprească toate tendințele de abuz ale oricărui funcționar al statului, fie lucrător în Ministerul Publice sau în administrația locală sau centrală, împotriva cetățenilor. Trebuie interzis prin orice fel de lege abuzul împotriva cetățeanului. Cine fură de la comunitate trebuie să meargă la pușcărie. Dar cine nu fură de la comunitate și spune ce gândește despre lucrurile care merg prost în România sau în comunitate trebuie pus la panoul de onoare, nu să i se facă dosar abuziv, așa cum bine știți că mi s-a făcut mie. M-am chinuit zece ani să demonstrez ceea ce nu eu trebuia să demonstrez, trebuiau să demonstreze cei care m-au chinuit zece ani și m-au trimis în judecată. Din nefericire, nici măcar nu și-au cerut scuze”, a mai spus președintele UNCJR, Marian Oprișan.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?