Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Ioan Andone și-a reziliat de comun acord contractul cu FC Dinamo


Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Ioan Andone (56 de ani), și-a reziliat de comun acord contractul cu gruparea alb-roșie, au declarat, marți seara, surse din cadrul clubului bucureștean.
Dinamo a confirmat apoi despărțirea de tehnician pe site-ul său oficial. ”FC Dinamo București și antrenorul principal Ioan Andone au convenit astăzi, pe cale amiabilă, încetarea raporturilor contractuale, a anunțat conducerea clubului din Ștefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial. FC Dinamo București îi mulțumește public fostului antrenor principal al dinamoviștilor pentru activitatea pe banca tehnica a echipei. Numele noului antrenor principal al echipei din Ștefan cel Mare va fi anunțat în zilele următoare”, se arată în comunicat.
Renunțarea la tehnician vine la doar o zi după ce Dinamo a fost învinsă cu scorul de 2-1, în deplasare, de Concordia Chiajna, în etapa a 23-a a Ligii I. În urma acestui meci, formația alb-roșie a coborât pe locul 6 al clasamentului și există riscul de a rata calificarea în play-off-ul Ligii I. De altfel, la finalul partidei cu Concordia Chiajna suporterii dinamoviști au cerut demisia antrenorului.
Conform surselor citate, Ioan Andone, care semnase la 23 mai 2016 un contract valabil pe două sezoane cu Dinamo, a primit o compensație financiară pentru a fi de acord cu rezilierea. În locul lui Andone, conducerea FC Dinamo intenționează să îl instaleze pe fostul fotbalist Cosmin Contra. În cazul în care negocierile cu acesta nu se concretizează, alte două variante pentru postul de antrenor sunt Claudiu Niculescu și Liviu Ciobotariu.
Andone a câștigat 5 trofee, în trei mandate, pe banca echipei din Ștefan cel Mare: titlul de campion (2004), Cupa României (2003, 2004, 2005) și Supercupa României (2005).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?