Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Un bărbat din Garoafa și-a bătut tatăl; un tânăr a fost trimis la psihiatrie după o ceartă la locul de muncă


Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Focșani nu a dus lipsă nici la sfârșitul săptămânii trecute de pacienți. Mai mulți bărbați și o femeie au solicitat îngrijirile medicale ale personalului medical de la UPU Focșani, după ce, marea lor majoritate, au fost agresați și au suferit numeroase traumatisme. Nu au lipsit însă nici pacienții care acuzau stare de rău, pe fondul unui conflict la locul de muncă. „P.I., bărbat, în vârstă de 22 de ani, din Botoșani, agitație psihomotorie,  pe fond de conflict la locul de muncă. Bilet de trimitere psihiatrie – Nu se internează”, se precizează în buletinul de presă al Spitalului județean. O tânără din Ciorăști a așteptat două săptămâni, până când să se prezinte la spital, dar, în cele din urmă, durerile cauzate de contuziile suferite la nivelul capului și toracelui, au determinat-o să ceară ajutor medical. „L.O., femeie în vârstă de 29 de ani din localitatea Ciorăști, contuzie craniană și toracică prin agresiune veche de 14 zile. Pacienta nu se internează”. Lista agresiunilor continuă cu un bărbat din Panciu, care a ajuns la UPU, lovit în zona feței. „M.F., bărbat în vârstă de 56 de ani, din Panciu, contuzie cranio-facială prin agresiune. Pacientul nu se internează”.
    Și un adolescent din Focșani a ajuns sâmbătă la UPU, după ce, în urma unei agresiuni fizice, a fost lovit la mâna dreaptă. Nici în cazul său nu a fost nevoie de internare. „L.V.L., persoană de sex masculin, în vârstă de 14 ani, din Focșani, traumatism mână dreaptă prin agresiune. Pacientul nu se internează”. Lovit la față și la cap, un tânăr din Câmpineanca a ajuns în dimineața zilei de duminică, la UPU. După ce i-au fost acordate îngrijirile medicale de specialitate, bărbatul a putut pleca acasă. „D.M.C., bărbat în vârstă de 25 de ani, din localitatea Câmpineanca, traumatism cranio-facial prin agresiune. Pacientul nu se internează”
    Un bătrân din Garoafa a ajuns la spital după ce a fost bătut rău chiar de propriul său fiu. Cei doi locuiesc în aceeași curte și, deși bătrânul suferă de multiple afecțiuni și nu are voie să consume alcool, au băut împreună. Pe fondul consumului excesiv de alcool, în cele din urmă, fiul de 45 de ani, împreună cu o altă rudă, a găsit de cuviință să-i aplice o „corecție” tatălui său. În urma agresiunii suferite, bătrânul a ajuns la spital cu traumatisme în zona capului, a feței, a toracelui, vânătăi la față și ochi, contuzie abdominală și se află internat în cadrul secției de chirurgie. „I.G., bărbat în vârstă de 83 de ani, din localitatea Garoafa, traumatism cranio-facial, traumatism toracic prin agresiune, escoriații pavilion și lob ureche bilateral, echimoze ochi stâng și ochi drept, contuzie abdominală. Internat chirurgie” se arată în buletinul de presă al spitalului.
     Contactat telefonic, primarul comunei Garoafa, Gheorghe Maghiaru, ne-a povestit că „a fost vorba despre o altercație între tată și fiu, pe fondul consumului de alcool, deși, din câte am înțeles bătrânul este bolnav și nu are voie să consume alcool.  Au apărut niște divergențe între ei, iar fiul său,  împreună cu o altă rudă, i-a aplicat o corecție. Ieri (duminică – n.r.) pe la ora 18, a venit bătrânul și a anunțat paznicul de la primărie de cele întâmplate. Paznicul, vâzând că prezintă semne că a fost bătut, a sunat șeful de post de la postul de poliție Garoafa, care a spus că este de competența secției, respectiv a echipei de patrulare. A venit echipa de patrulare, a constatat cele petrecute, a fost chemată o ambulanță și bătrânul a fost dus la spital și internat” ne-a spus  primarul comunei Garoafa, Gheorghe Maghiaru.
    Tot în seara de duminică, un tânăr din localitatea Mera,  după ce a consumat câteva pahare, s-a luat la harță cu un alt bărbat, pe raza localității Vidra. În timpul conflictului iscat spontan, celălalt bărbat a găsit un par și l-a lovit pe tânărul de 22 de ani fix în cap. Tânărul a ajuns de urgență la spital cu o plagă în partea stângă a feței, traumatism la cap și comoție cerebrală. El a fost internat în cadrul secției de chirurgie. „C.J., bărbat în vârstă de 22 de ani din localitatea Mera, traumatism cranio-cerebral cu plagă frontală stângă prin agresiune, comoție cerebrală, halenă etanolică. Internat chirurgie” se arată în buletinul de presă al spitalului județean.
Conform polițiștilor, bărbatului care a lovit cu parul i-a fost întocmit dosar penal. „Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între cei doi a izbucnit un conflict spontan, în localitatea Vidra, un  bărbat lovindu-l pe un altul în cap cu un par. Sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire, agresorului i s-a întocmit dosar penal” ne-a declarat subcomisar Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea
    Un bărbat din județul Vaslui, care acuza durere toracică, în urma unei agresiuni veche de cinci zile, a venit să ceară ajutorul medicilor de la UPU Focșani, dar a refuzat internarea. „G.V., bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Munteni de Jos, județul Vaslui, sindrom algic toracic vechi de 5 zile – afirmativ agresiune. Refuză internarea”, se mai arată în buletinul de presă al spitalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?