Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Fetele se întrec la fotbal, faza pe județ


Școala nr. 2 din Focșani va găzdui duminică, 29 ianuarie, faza pe județ la fotbal fete, competiție din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Evenimentul sportiv va începe de ora 8.00. Acțiunea sportivă este organizată de Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, prin inspectorul școlar Vica Mincă, și asociația județeană de fotbal.
În cadrul acestei etape se vor întrece pentru câștigarea locului I pe județ câștigătoarele etapelor din centre, după cum urmează: Bordești, Èšifești, Jariștea, Păunești și Suraia, urmând ca cea mai bună echipă să reprezinte județul Vrancea la faza de zonă. „Sper ca toată competiția să se desfășoare la fel de bine ca și celelalte competiții la ONSS și OG. Mult succes competitorilor și mulțumesc încă odată pentru colaborarea cu Școala Sanitară Hippocrate, care ne asigură asistența medicală, precum și asociațiilor sportive pe discipline sportive care ne ajută și ne sprijină în toate în derularea concursurilor. Le mulțumesc în mod special și părinților care sunt alături de noi”, a spus Vica Mincă, inspector școlar de educație fizică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?