Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

GALERIE FOTO : Simpozion dedicat Unirii Principatelor Române la Colegiul Botta din Adjud


Colegiul Național „Emil Botta” din Adjud a organizat, ieri, prima ediție a Simpozionul Internațional „Unirea Principatelor Române”. La această activitate au participat aproximativ 400 de elevi și cadre didactice, care și-au dat mâna în hora unirii, pe care au jucat-o în piațeta din fața Casei de Cultură „Tudor Vornicu” din Adjud.
În sala de festivități a colegiului s-au desfășurat lucrările simpozionului, la care au participat, pe lângă invitații speciali, și cadre didactice din municipiul Adjud și localitățile limitrofe. Profesorul universitar dr. Octavian Å¢icu, din Republica Moldova, a sensibilizat auditoriul cu materialele audio-video prezentate, care au punctat evenimentele istorice cu privire la identitatea națională și spiritul de neam. Acesta a lansat cartea „Spassk 99. O istorie a prizonierilor de război români din Kazahstan în documente”.
Profesorul de istorie Adrian Ionel Avram, de la Colegiul Național „Emil Botta”, a vorbit despre reușita generației pașoptiste în atingerea țelurilor, concretizate  prin realizarea Micii Uniri, țeluri puse mai presus de interesele individuale. Profesorul Valentin Ajder, directorul editurii EIKON, prin bogata prezentare a unor volume a unor autori consacrați, a punctat problemele naționale trecute și prezente.
Participanții au apreciat calitatea lucrărilor prezentate în cadrul dezbaterilor, iar organizatorii au oferit diplome și plachete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?