Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Trei voluntari de la Serviciul de Probațiune Vrancea vor să devină consilieri angajați


Trei voluntari de la Serviciul de Probațiune Vrancea vor da examen pentru a deveni consilieri de probațiune. Din păcate, dacă vor fi declarați admiși, cei trei candidați nu vor putea să profeseze în Vrancea și asta din cauza faptului că pentru județul nostru nu au fost alocate posturi de consilieri de probațiune.
La nivel național sunt scoase la concurs un număr de 187 de posturi de consilieri de probațiune. „Avem nevoie de personal, dar din păcate nu avem posturi. Am avut două posturi dar au fost ocupate prin transfer. Cele 187 de locuri scoase la concurs vor rămâne pentru celelalte județe. Avem și noi trei voluntari care vor participa la concursul organizat pentru consilieri de probațiune”, ne-a declarat Costel Constandache, șeful Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Dosarele de concurs trebuie depuse la Tribunalul Vrancea

Candidații pentru cele 187 de posturi de consilieri de probațiune pot depune dosarele de concurs la sediul tribunalului de pe raza domiciliului. Pentru a putea participa la examen, ei trebuie să îndeplinească anumite condiții. „Concursul pentru ocuparea posturilor vacante de consilier de probațiune se va desfășura în municipiul București, începând cu data de 31 ianuarie 2017, după finalizarea etapei premergătoare de înscriere. În funcție de numărul candidaților, anumite etape ale concursului se pot desfășura și la nivel regional. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 123 privind statutul personalului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare, pentru a putea deveni consilier de probațiune, candidatul trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: a) să aibă capacitate deplină de exercițiu; b) să nu aibă antecedente penale, să nu aibă cazier fiscal; c) să cunoască limba română, scris și vorbit; d) să fie apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției, fapt dovedit pe baza testării medicale și psihologice de specialitate organizate în acest scop; e) să se bucure de o bună reputație; f) să fie licențiat în asistență socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept; g) să promoveze concursul organizat pentru ocuparea funcției pentru care candidează. Nu este cerută vechime anterioară în muncă sau în specialitatea diplomei de licență. Depunerea dosarelor pentru înscrierea la concurs se face până la data de 31 ianuarie 2017, ora 15.00, la sediul tribunalului în raza căruia locuiește candidatul. Concursul pentru ocuparea posturilor vacante de consilier de probațiune cuprinde următoarele etape: a) selecția dosarelor; b) testarea cunoștințelor teoretice, prin susținerea unei probe scrise sub forma unui test grilă; c) testarea abilităților, atitudinilor și a motivației, prin susținerea unui interviu; d) testarea medicală și psihologică; e) repartizarea pe posturi. Media generală de promovare a concursului este de cel puțin 7. Rezultatele verificărilor efectuate în fiecare etapă, precum și programarea etapei următoare, vor fi afișate pe site-ul Ministerului Justiției www.just.ro, secțiunea Minister/Cariere/Posturi vacante”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?