Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

GALERIE FOTO : „Împreună de Sărbători“, la Faraoanele


Ediția a II-a „Împreună de Sărbători” a fost un real succes. Chiar dacă am fost subestimați, în ajunul Crăciunului am făcut fericiți 25 de copii nevoiași ai unui număr de 5 familii din Faraoanele. Anul trecut am ajuns la 5 familii din Jariștea, dar chiar dacă am schimbat locul s-a simțit aceeași timiditate în glasul și mânuțele copiilor când au deschis cadourile noastre.
Cu lacrimi în ochi și bucurie în suflete, am realizat că noi suntem de fapt cei nevoiași, acești copii sunt de departe mult mai bogați spiritual decât noi. Unii dintre ei s-au dus cu colindul, tradiție pe care noi am uitat-o. Au fost atât de entuziasmați de venirea moșului, pe care noi îl vedem nesemnificativ!
Le mulțumim că ne-au primit cu atâta căldură și i-am făcut fericiți cu micile noastre daruri. Cel mai mult, am fost marcați de o fetiță de 2 ani cu sindromul down care, în lumea ei, era atât de fericită. Copiii ne-au mulțumit că am venit așa cum au putut, prin colinde și poezi. Ne bucurăm că am avut ocazia să cunoaștem acești oameni minunați. Poate nu am reușit noi să le ducem prea multe, dar considerăm că jucăriile, dulciurile, alimentele și hăinuțele noastre i-au făcut fericiți.
Mulțumim sponsorilor care au făcut posibilă acțiunea noastră  Altdorf Tehnic, Zanfir, Primăria Municipiului Focșani, Școala Gimnazială nr. 1 Nicolae Iorga. Nimic nu ar fi fost posibil fără spiridușii moșului Manea Ionuț-Cătălin, Ștefan George, Florentina Mircea și Sandu Alexandra.

Șengenc Alexandru și Ungureanu Mădălina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?