Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

SCANDAL la Spitalul Județean, după ce un copil a fost accidentat pe trecere


    Mai multe persoane au ajuns la sfârșitul săptămânii trecute la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgențe Focșani. Printre acestea s-au numărat copii accidentați, persoane adulte, victime ale tentativelor de sucid, dar și vârstnici. Astfel, o fată de 15 ani a ajuns vineri la UPU, cu mai multe lovituri suferite în urma unui accident rutier. „V.I.M., persoană de sex feminin, în vârstă de 15 ani din Răchitoasa-Bacău, politraumatism prin accident rutier. Internat chirurgie infantilă”, se arată în buletinul de presă al spitalului. Tot vineri, un bărbat din comuna Golești, a refuzat internarea, după ce a ajuns la UPU cu numeroase lovituri în zona toracelui și a abdomenului, suferite în urma unei căderi. „B.P., bărbat de 49 de ani din comuna Golești, traumatism toraco-abdominal prin cădere de la același nivel, traumatism police drept. Refuză internarea”.
    Un alt bărbat, din comuna Garoafa, a refuzat internarea, deși prezenta numeroase răni în zona feței și a urechii stângi. „V.Z., bărbat de 65 de ani din comuna Garoafa, traumatism cranio-facial prin agresiune, cu hematom zigomatic stâng și escoriație pavilion urgeche stângă. Refuză internarea”.
    Tot vineri, în jurul orei 17:30, a ajuns la UPU un minor de 14 ani, accidentat grav la piciorul drept, pe trecerea de pietoni. „J.C., persoană de sex masculin, în vârstă de 14 ani, din comuna Vizantea, politraumatism prin accident rutier, fractură treimea distală gambă dreaptă. Internat chirurgie infantilă”, se arată în buletinul de presă al Spitalului Județean. Surse din cadrul spitalului spun că patronul  soției șoferului care l-a accidentat pe copil pe trecerea de pietoni, ar fi venit și ar fi făcut scandal în spital cu medicii care se ocupă de copil, întrebând de ce acesta este ținut de atâtea zile internat, și de ce nu i se face ceva pentru a fi mai repede externat. Aceleași surse mai spun că minorul se află sub tratament, cu dublă fractură și că va mai sta internat pentru aproximativ două zile, pentru a se reduce inflamația, momentan având piciorul imobilizat și necesitând schimbarea zilnică a pansamentului. Reamintim că „la data de 16 decembrie a.c., ora 17.25, un  bărbat de 30 ani în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui minor de 14 ani, angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a minorului. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, conform buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.
    Un bărbat din Tulnici a ajuns la spital, după ce a înghițit din greșeală antigel. „B.F., bărbat de 59 de ani din Tulnici, ingestie involuntară antigel, acidoză metabolică, etilism cronic și sindrom hiperanabolic. Internat interne-ATI”.
    O tânără din Galați a fost trimisă la psihiatrie, după ce a ajuns la UPU cu tulburări de comportament, datorate consumului de substanțe halucinogene. „C.E., femeie de 26 de ani din Galați, tulburări de comportament, consum necunoscut de etanol, în observație consum de opiacee. Trimitere psihiatrie”.
    Două persoane din comuna Jariștea, cu vârste apropiate, au ajuns la UPU. Femeia se află internată la ATI, din cauza tentativei suicidare, iar bărbatul este internat în cadrul secției de chirurgie, cu lovituri în zona capului suferite în timpul unei căzături din căruță. „M.M., bărbat de 80 de ani din Jariștea, politraumatism prin cădere din căruță, traumatism cranio-cerebral deschis cu plagă contuză frontală. Internat chirurgie. C.E., femeie de 72 de ani din comuna Jariștea, intoxicație acută voluntară cu pastile în scop suicidar, sindrom depresiv nevrotic. Internată Interne-ATI”
    Un tânăr de 20 de ani din Vaslui, a fost adus la UPU cu diagnosticul de  intoxicație monoxid de carbon. „P.A., bărbat de 20 de ani din Vaslui (adus din Pădureni), intoxicație cu monoxid de carbon. Internat medicină internă”
    Un adolescent de 16 ani este internat la chirurgie infantilă, după ce a fost accidentat. „B.I.F., personă de sex masculin în vârstă de 16 ani din localitatea Olteni, comuna Vârteșcoiu, traumatism genunchi stâng prin accident rutier. Internat chirurgie infantilă”. Un bărbat din comuna Garoafa, pe fondul consumului de alcool, a încercat să se sinucidă și a ajuns la UPU lovit în zona coloanei cervicale și a toracelui. „C.F., bărbat de 35 de ani din Garoafa, traumatism coloană cervicală și toracică prin tentativă de suicid, beție acută. Examen psihiatric”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?