Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640
Ediția: Luni 3 iunie 2024. Nr. 6640

Prejudicii imense aduse statului prin fraude economice


În urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română, în primele 10 luni ale acestui an, au fost recuperate prejudicii din fraude economico-financiare de peste 480 de milioane de lei. Totodată, au fost aplicate măsuri asiguratorii în valoare de peste un miliard de lei. „Prevenirea și combaterea fraudelor financiare și protejarea intereselor economice ale statului și ale cetățenilor reprezintă priorități de acțiune pentru Poliția Română și au ca scop asigurarea unui climat de legalitate a mediului de afaceri și protecția bugetului general consolidat. În primele 10 luni ale acestui an, în cauzele penale în care s-au efectuat cercetări, din valoarea prejudiciilor create s-au recuperat, în numerar sau din conturi bancare, 481.840.000 de lei și s-au aplicat măsuri asiguratorii de 1.065.568.000 de lei. Activitățile desfășurate de polițiști s-au concretizat în 1.957 de rechizitorii și 955 de declinări către alte structuri competente. De asemenea, față de 1.324 de persoane dintre cele cercetate s-au luat măsuri preventive, restrictive de libertate”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.
Una dintre cele mai mari acțiuni ale Poliției Române s-a numit „Smoke 2016”, pentru combaterea traficului ilicit cu țigarete și produse din tutun. Aceasta s-a finalizat cu dosare penale și trimiterea în judecată a unora dintre persoanele implicate. Au fost înregistrate 2.476 de dosare penale privind comiterea a 2.460 de infracțiuni și s-au soluționat 359 de dosare penale.


„Poliția Română, împreună cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în domeniu, desfășoară activități de prevenire și combatere a ilegalităților economico – financiare, în mai multe planuri de acțiune derulate la nivel național. Astfel, pentru combaterea traficului ilicit cu țigarete și produse din tutun, s-au desfășurat 5.679 de controale, în cadrul planului de acțiune Smoke 2016. În urma verificărilor efectuate la 17.356 de agenți economici, au fost înregistrate 2.476 de dosare penale privind comiterea a 2.460 de infracțiuni și s-au soluționat 359 de dosare penale, 292 cu propunere de trimitere în judecată și 67 cu declinare la alte instituții. Cercetările efectuate au condus la reținerea a 317 persoane, dintre care, față de 68 s-a dispus ulterior măsura arestării preventive, iar față de 242 s-au luat alte măsuri preventive. Până în acest moment, au fost recuperați 7.747.191 de lei din prejudiciul cauzat. Pentru neregulile de natură contravențională constatate, polițiștii au aplicat 6.278 de sancțiuni, în valoare de 5.967.191 de lei. Au fost ridicate în vederea confiscării 23.082.076 de țigarete și 21.198 de kilograme de tutun și au fost indisponibilizate 86 de mijloace de transport. Poliția Română continuă activitățile de prevenire a fraudelor fiscale care afectează bugetul general consolidat pentru a menține un climat de legalitate în sfera afacerilor, în vederea consolidării unui mediu comercial stabil și predictibil, capabil să asigure buna funcționare a economiei românești”
, se mai arată în același comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?