Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Vrancea, dată ca exemplu negativ de Poliția Română în ceea ce privește traficul de persoane


În urma unei analize realizate de IGPR, Vrancea apare ca exemplu negativ în ceea ce privește traficul de persoane. Oamenii legii amintesc de operațiunea „Cuib de Viespi”, în cadrul căreia polițiștii arădeni au efectuat mai multe percheziții domiciliare în județele Botoșani, Mureș, Constanța și Vrancea. Acțiunea a avut ca scop destructurarea unui grup infracțional, ai cărei membri recrutau persoane  cărora le promiteau locuri de muncă în Danemarca. Cei care cădeau în plasa traficanților erau duși în Danemarca și obligați să facă ceea ce doreau membrii grupării.
În urma cercetărilor efectuate de oamenii legii s-a constatat că membrii grupului făceau încă din anul 2012 trafic de persoane, înșelăciuni, fraude informatice și evaziune fiscală. „La data de 10 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T – B.T. Arad, au efectuat 20 de percheziții domiciliare, în județele Botoșani, Vrancea, Mureș, Constanța și în București, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracțional organizat, fiind ridicați 1.238.400 de lei, 6.800 de euro, 5 laptopuri, 1 notebook, 10 telefoane mobile și diferite produse de contrabandă și au fost puse sub sechestru 6 autoturisme de lux. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2012, membrii grupării ar fi recrutat peste 100 de persoane, cu o situație materială precară, cărora le-ar fi promis angajarea în locuri de muncă bine plătite în Danemarca. Ulterior victimele ar fi fost transportate și adăpostite în Danemarca, unde, lipsite de mijloace financiare, ar fi fost obligate să execute activitățile impuse de membrii grupării. În numele victimelor, membrii ar fi constituit firme fantomă, ar fi deschis conturi bancare și ar fi obținut cărți de credit, pe care le-ar fi utilizat în vederea comiterii de fraude, cauzând un prejudiciu de aproximativ 7.000.000 de euro. Au fost puse în aplicare 19 mandate de aducere, 11 persoane fiind arestate preventiv. De asemenea, în aceeași cauză, la data de 25 februarie 2015, polițiștii români, în colaborare cu autoritățile din Danemarca, au desfășurat o acțiune în urma cărora au fost arestate 20 de persoane aflate pe teritoriul Danemarcei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, înșelăciune, fraude informatice și evaziune fiscală”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

Operațiuni de amploare din primele 10 luni ale anului

Potrivit bilanțului întocmit de IGPR, în primele 10 luni ale acestui an au fost  destructurate 34 de grupări specializate în trafic de persoane. „Poliția Română, prin structurile de combatere a traficului de persoane, a efectuat, în primele 10 luni ale anului, 545 de percheziții domiciliare, pentru destructurarea a 34 de grupări infracționale specializate în trafic de persoane./ «CERCUL», «SIDA» și «JIHAD» sunt cele mai cunoscute operațiuni de amploare desfășurate. La nivelul fiecărei structuri de combatere a criminalității organizate din cadrul Poliției Române funcționează structuri de combatere a traficului de persoane, care desfășoară permanent activități pentru identificarea și destructurarea rețelelor infracționale, specializate în traficul de persoane și de migranți. Astfel, sub coordonarea Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul I.G.P.R., în primele 10 luni ale anului 2016, polițiștii au înregistrat 404 de sesizări penale din acest domeniu (plângeri, denunțuri, din oficiu). În cadrul activităților, 317 persoane au fost reținute, 275 au fost arestate, iar față de 131 a fost dispusă măsura controlului judiciar. Polițiștii au organizat 159 de acțiuni operative și au efectuat 545 de percheziții domiciliare, iar pentru recuperarea prejudiciilor cauzate, au fost instituite măsuri asiguratorii asupra a 30 de imobile, 51 de autoturisme, precum și a sumelor de 2.780.000 de lei, 300.000 de euro și 1.730 USD. În cadrul activităților, au fost destructurate 34 de grupări infracționale, 197 de membri ai acestora fiind cercetați, dintre care 98 au fost arestați. La acțiunile desfășurate au participat polițiști din cadrul structurilor de combatere a traficului de persoane, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale și teritoriale ale Poliției Române. Totodată, s-a cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Activitățile desfășurate de polițiștii specializați în combaterea traficului de persoane au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate în instrumentarea D.I.I.C.O.T.”, se mai arată în același comunicat.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?