Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Lucrări de reabilitare la 21 poduri şi podeţe feroviare din Vrancea, Buzău, Bacău şi Galaţi


Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a finalizat procedura de licitație pentru reabilitarea a 21 poduri și podețe de cale ferată aflate pe raza Regionalei CF Galați, program cu o valoare financiară totală de 129,73 milioane lei. „Programul de reabilitare a celor 21 obiective feroviare, finanțat din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, are drept scop dezvoltarea rețelei feroviare din estul țării, prin creșterea vitezei de circulație, a gradului de confortul și îmbunătățirea indicatorilor de siguranță pe segmentele de cale ferată Zoița-Rm. Sărat, Gugesti-Cotești, Rm. Sărat-Sihlea, Onești-Tg.Ocna, Borzești-Onești, Ghimeș-Bolovăniș, Asău-Ghimeș, Asău-Goioasa, Focșani-Putna Seacă, Galați-Frontiera Reni, Mărășești-Pădureni, Pădureni-Pufești, Onești-Tg. Ocna, Tg. Ocna-Cireșoaia. La finalul perioadei legale de contestații, contractele de achiziție publică pot fi încheiate și semnate de ambele părți (CNCF CFR SA și ofertantul câștigător pentru fiecare lot)”, se arată într-un comunicat de presă.
„Reabilitarea podurilor și podețelor de cale ferată înseamnă creșterea vitezei de circulație, siguranță și confort, beneficii care vor reorienta opțiunile călătorilor și ale operatorilor de marfă spre calea ferată”, a declarat Marius CHIPER, director general al CFR SA.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?