Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Fotbal, Liga a V-a – Unirea Milcovul, la primele puncte pierdute!


Liga a V-a și-a consumat la Milcovul derbiul etapei trecute! FC Panciu, formație în ascensiune, a plecat acasă cu un punct din confruntarea cu liderul Unirea, care până atunci câștigase de patru ori la rând! A fost un 1-1 care menține o distanță de trei puncte între primele două clasate, cu amendamentul că Sportul Ciorăști a stat la sfârșitul săptămânii trecute și are un joc mai puțin! La Suraia, Urecheștiul a câștigat, oarecum surprinzător,  și aduce Flacăra în zona disputei pentru promovare în Superligă. Gloria Răcoasa a ieșit din grupul de două  echipe fără vreun punct după ce a câștigat duminică și a lăsat Bilieștiul tot cu traista goală! Iar podgorenii de la Cotești au învins la Ruginești și stau pe podium!
Rezultatele etapei a cincea: AS Suraia – Flacăra Urechești 2-3; AS Unirea Milcovul – FC Panciu 1-1; Gloria Răcoasa – Săgeata Biliești 6-4; Trotușul Ruginești – Podgoria Cotești 2-4.
În etapa de duminică, 30 octombrie, la Urechești, formația din Milcovul poate pierde puncte pentru că gazdele vor dori să arate că victoria lor de la Suraia nu a fost întâmplătoare. La Biliești, foarte probabil, echipa pregătită de Octav Palade va lua măcar un punct din confruntarea cu Rugineștiul, Panciul va trece la pas de Răcoasa iar Sportul Ciorăși – AS Suraia va fi unul dintre polii de interes ai zilei de duminică, 30 octombrie, în Liga a V-a.      
Clasament: 1. AS Unirea Milcovul – 13 puncte; 2. Sportul Ciorăști – 10 puncte (un joc mai puțin); 3. Podgoria Cotești – 10 puncte; 4. FC Panciu – 7 puncte (un joc mai puțin); Flacăra Urechești – 6 puncte (un joc mai puțin); 6. AS Suraia – 6 puncte; 7. Gloria Răcoasa – 3 puncte (un joc mai puțin); 8. Trotușul Ruginești – 3 puncte (un joc mai puțin); 9. Săgeata Biliești – zero puncte.  
În clasamentul marcatorilor conduc Cosmin Vladimir Rizea, de la Sportul Ciorăști, cu 6 goluri, urmat de coechipierul său, Mălin Petruș Lungu, cu 5 goluri, tot atâtea câte au înscris Alexandru Nicolae Popa, de la Trotușul Ruginești și Gigi Roman, de la AS Suraia. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?