Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

VIDEO și GALERIE FOTO : Descentralizarea și Codul Administrativ, printre prioritățile UNCJR


Descentralizarea, regionalizarea și Codul Administrativ sunt principalele priorități ale Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR) în următorii ani. Președinții de consilii județene s-au reunit, ieri, în cadrul Adunării Generale a UNCJR, aceasta fiind prima ședință de după alegerile din luna iunie. Președintele UNCJR, Marian Oprișan, a declarat că în România, administrația locală nu se bucură de un parteneriat real cu autoritățile centrale, cu Guvernul și instituțiile statului, lucru care nu este normal. Președintele UNCJR a susținut că viitorul guvern va trebui să găsească soluții pentru ca salariile funcționarilor din administrația publică locală să crească deoarece în prezent „funcționarii au salarii de mizerie”.
    Președintele Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), Marian Oprișan, a declarat, în cadrul ședinței Adunării Generale, că rolul pe care UNCJR îl va juca în următoarea legislatură va determina implicarea factorilor decizionali, Parlament și Guvern, în găsirea unor soluții legislative la problemele cu care administrațiile locale se confruntă. „Rolul pe care UNCJR îl va juca în următoarea legislatura ni-l vom determina singuri prin menținerea unei poziții active, ca singura cale în a reuși să supunem atenției factorilor decizionali de la nivel central, problemele practice cu care ne confruntăm, pentru ca în elaborarea normei de drept, viitorul Parlament și Guvernul să poată da o soluție cât mai eficientă acestor probleme. În ultimul an și jumătate am fost consultați cu privire la aproximativ 1500 de acte normative la care am formulat puncte de vedere, propuneri sau amendamente. Deși, de prea puține ori punctele de vedere sau propunerile legislative exprimate de noi au fost fost preluate ca urmare a procedurii de consultare, aș dori să subliniez importanța părerii fiecărui consiliu județean cu privire la impactul proiectelor de acte normative supuse dezbaterii formelor asociative ale administrației publice locale și de aceea am insistat și voi insista ca răspunsul UNCJR să se bazeze pe punctele de vedere ale tuturor membrilor asociației noastre. Îmi exprim, deci, speranța că eforturile comune ale instituțiilor pe care le reprezentăm și le conducem se vor concretiza în viitor într-un cadru legal care să favorizeze dezvoltarea economică a comunităților locale”, a precizat Marian Oprișan, în deschiderea ședinței Adunării Generale a ANCJR.
    În cadrul ședinței de ieri membrii UNCJR au aprobat toate proiectele aflate pe ordinea de zi, respectiv: Înlocuirea membrilor Consiliului Director al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România ce au pierdut/schimbat mandatul electoral în urma alegerilor locale din iunie 2016; Desemnarea unui membru și a unui supleant în cadrul Consiliului Național de Integritate; Aprobarea execuției bugetare și a bilanțului contabil pe anul 2015; Prezentarea Raportului cenzorului; Aprobarea bugetului UNCJR pe 2016, dar și prezentarea Raportului de activitate al președintelui UNCJR. Tot în cadrul întâlnirii de ieri a fost stabilită componența delegației care va fi prezentă la Congresul autorităților locale din Europa.

„Administrația locală a rămas în continuare Cenușăreasa acestei țări”

    La finalul ședinței, președintele UNCJR Marian Oprișan a declarat că  principalele proiecte pe care acest organism le are și care vor fi puse în practică cu viitorul guvern sunt descentralizarea, Codul Administrativ, dar și legile care privesc funcționarea administrației publice locale. „Așteptăm cu mare interes alegerile parlamentare din 11 decembrie și următorul guvern al României pentru că în agenda noastră sunt lucruri care ne preocupă foarte mult. În primul rând este vorba de Codul Administrativ, de legile care privesc funcționarea administrației publice locale pentru că, din nefericire, în România, administrația locală a rămas în continuare Cenușăreasa acestei țări, nu se bucură de un parteneriat real cu autoritățile centrale, cu Guvernul și instituțiile statului, și nu este normal. În statele civilizate, statele cu democrație consolidată și principii sănătoase, ponderea autorităților locale este cu totul și cu totul alta față de ceea ce se întâmplă în România. Cu excepția Parlamentului pluralist, a Direcției Naționale Anticorupție, Agenției Naționale de Integritate, România are în continuare aceeași administrație ca în perioada lui Nicolae Ceaușescu”, a afirmat Marian Oprișan.
    Acesta a adăugat că țările cu democrație consolidată au făcut descentralizarea de 50-60 de ani. „Numai noi, în România, nu vrem să înțelegem acest lucru. Descentralizarea trebuie făcută, regionalizarea trebuie făcută pe principii cât se poate de clare, România rămânând un stat suveran, unitar și indivizibil. În toată Europa, guvernele nu mai fac decât programe naționale, reformă și control. Nu este normal ca un primar de comună, de oraș, un președinte de Consiliu județean să stea cu căciula în mână la guvernul României, la cabinetele miniștrilor, la instituțiile statului român pentru a obține lucruri normale și naturale pentru cetățenii pe care îi reprezintă. Puterea în România trebuie descentralizată și dusă lângă cetățean, acolo unde trăiește cetățeanul”, a susținut Marian Oprișan.
    A devenit o practică, a adăugat Oprișan, ca reprezentanții autorităților publice locale să nu fie ascultați de Guvernul României. Acesta a spus că guvernele se ocupă doar de problemele administrației centrale fără a ține cont de problemele comunităților locale. „Trebuie ca în legislație să se țină cont de experiența și de propunerile celor care lucrează direct cu oamenii, celor care sunt în avanposturi, cei care îi privesc în ochi pe oameni în fiecare zi. Sper ca viitorul Guvern să fie un Guvern îndreptat către problemele României, ale comunităților din România”, a afirmat Marian Oprișan.

„Funcționarii din administrațiile publice locale au salarii de mizerie”

    Președintele UNCJR a susținut că viitorul guvern va trebui să găsească soluții pentru ca salariile funcționarilor din administrația publică locală să crească deoarece în prezent „funcționarii au salarii de mizerie”. „Codul administrativ, legea unică a salarizării sunt acte normative, legi care trebuie aprobate de Parlament iar noi vom avea punct de vedere în acest sens. Este normal ca un ministru să aibă salariu de două sute de milioane de lei vechi pe lună, are responsabilități mari,  dar este anormal ca în administrația publică locală, în raport cu administrația publică centrală, să ai salarii de mizerie. Calitatea administrației din România o reprezintă și modul în care salariații din administrație sunt plătiți și statul le recompensează munca. Mă refer în primul rând la funcționarii din administrațiile publice locale care au niște salarii de mizerie, iar guvernul nu înțelege aceste lucruri de foarte foarte multă vreme”, a încheiat președintele UNCJR, Marian Oprișan. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?