Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Doi tineri, care au comis un jaf ca în filme, trimiși în judecată


Doi tineri, Alexandru Gabriel D., de 19 ani, și Tudor Ștefan M., de 18 ani, ambii din Focșani, au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. Potrivit anchetatorilor, cei doi au pus la cale un jaf mai ceva ca în filme. Având capul acoperit cu glugi și purtând ochelari de soare pentru a nu fi recunoscuți, ei au intrat într-un magazin din localitatea Cârligele. Sub amenințarea unei arme, Alexandru Gabriel D. i-a cerut vânzătorului să le dea toți banii pe care acesta îi avea în casa de marcat. Pentru că vânzătorul a refuzat să satisfacă cererea, Tudor Ștefan M. a luat singur banii din casă, apoi, împreună cu amicul său, a fugit din magazin. Mai mulți martori au încercat să-i oprească, dar în cele din urmă focșănenii au reușit să urce în autoturismul cu care au ajuns la Cîrligele, pe care l-au lăsat cu motorul pornit, și au demarat în trombă.
Cei doi tineri au fost prinși a doua zi de polițiști. „Alexandru Gabriel D., de 19 ani, și Tudor Ștefan M., de 18 ani, ambii din Focșani, au fost trimiși în judecată pentru tâlhărie. În dimineața zilei de 4 septembrie, cei doi au plănuit să jefuiască un magazin din mediul rural, stabilind ca Alexandru Gabriel D. să amenințe prezumptiva victimă cu un pistol, în timp ce Tudor Ștefan M. urma să sustragă banii. După ce s-au oprit la mai multe magazine, cei doi au observat că în interiorul acestora se află mai mulți martori, așa că au continuat drumul până când au ajuns la Cârligele, la magazinul aparținând lui Ionel S.. Cei doi au observat că acesta nu este supravegheat cu camere, iar unul dintre tineri a intrat în recunoștere, cumpărându-și o sticlă de suc. S-a întors la mașină, iar Alexandru Gabriel D. a decis ca «lovitura» să se dea ceva mai târziu, la interval de circa o oră. Tinerii au mers astfel cu mașina la Slobozia Ciorăști, unde au demontat numerele de înmatriculare ale vehiculului, după care s-au întors la magazin. Cei doi inculpați și-au tras pe cap glugi și și-au pus ochelari de soare pentru a nu fi recunoscuți și au intrat în magazin. Alexandru Gabriel D. avea asupra sa un pistol de Airsoft, pe care l-a îndreptat către proprietarul magazinului, cerându-i acestuia banii. Bărbatul a încercat să se opună, moment în care cei doi s-au îmbrâncit, iar în acest timp, Tudor Ștefan M. s-a aplecat peste tejghea, a luat o parte din bani, respectiv suma de 410 lei, apoi cei doi au ieșit în fugă din magazin către vehiculul parcat ceva mai departe, lasăt cu motorul pornit. Un martor care venise la magazin i-a văzut pe cei doi fugind, timp în care proprietarul magazinului striga «Hoții, hoții!». Un alt martor, care venea cu un autoturism, a încercat să-l blocheze pe Alexandru Gabriel D., care fugea cu pistolul în mână, însă acesta a evitat și a sărit peste capota mașinii, după care ambii au urcat în autovehicul și au demarat în trombă. Pe 5 septembrie, pe baza probelor video și a altor mărturii, vehiculul a fost oprit în trafic în Focșani, iar cei doi autori au fost reținuți. După trimiterea în judecată, judecătorul de cameră preliminară a dispus înlocuirea măsurilor anterioare cu cea a controlului judiciar”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?