Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

GALERIE FOTO : ÎPS Ciprian a sfințit Biserica „Sfântul Gheorghe” din Mărășești


Înalt Prea Sfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a participat, ieri, la sfințirea mare (târnosirea) bisericii cu hramul „Sfântul Gheorghe” din Mărășești. Slujba a fost oficiată de Înalt Prea Sfințitul Părinte Ciprian împreună cu un sobor de înalți prelați. ÎPS Ciprian a rostit un cuvânt de povățuire către credincioșii care au venit în număr mare la slujbă și a scos în evidență principalele învățături duhovnicești, care reies din pericopa evanghelică de astăzi.
Evenimentul de târnosire are loc după 20 de ani de muncă la construcția bisericii, prin strădania preotului Costinel – Constantin Voineag împreună cu credincioșii din oraș și administrația locală. Toți aceștia au pus umărul la ridicarea locașului de cult, aflat în centrul orașului, lângă piața agroalimentară. Piatra de temelie a bisericii a fost sfințită în 1996, iar prima slujbă a avut loc 10 ani mai târziu, în anul 2006.
Tot ieri, părintele Costinel – Constantin Voineag a fost avansat la rangul de iconom – stavrofor, în semn de recunoaștere a muncii pe care a depus-o la construcția bisericii „Sfântul Gheorghe”. „Îi mulțumim bunului Dumnezeu că a îngăduit ca astăzi (ieri-n.r.) să aibă loc sfințirea mare a Bisericii «Sfântul Gheorghe» și, de asemenea, îi mulțumim Înalt Prea Sfințitului Părinte Ciprian pentru că a fost și de această dată alături de comunitatea noastră. Îi suntem recunoscători pentru slujba deosebită și pentru cuvintele de învățătură creștină cu care ne-a mângâiat sufletele”, a spus primarul orașului Mărășești, Valerică Chitic.
Primăria și Consiliul Local Mărășești au sprijinit parohia „Sfântul Gheorghe” de-a lungul timpului, precum și pe celelalte biserici din oraș și satele componente. Ultimul sprijin financiar acordat Bisericii „Sfântul Gheorghe” a fost pe 25 august, când consilierii locali, la propunerea primarului, au alocat suma de 15.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor de pictură, fără de care sfințirea de ieri nu ar fi putut avea loc.
În semn de respect pentru cei care au contribuit decisiv la construcția bisericii, preotul Voineag a nominalizat 15 persoane, printre care și primarul Chitic și foștii primari ai orașului Mărășești din ultimii 20 de ani, care au primit titluri de ctitori ai lăcașului de cult.
Reamintim că IPS Ciprian a mai fost în mijlocul credincioșilor din Mărășești și pe 28 februarie, când a oficiat o slujbă arhierească la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, de lângă sediul Primăriei Mărășești. Evenimentul a fost unul deosebit, deoarece la această biserică nu mai avusese loc o slujbă arhierească de peste trei decenii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?