Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Un șofer a refuzat să le arate polițiștilor actele și să sufle în alcooltest


Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitatea Mera, a fost oprit de polițiști după ce nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism. Revoltat că a fost oprit de oamenii legii, acesta nu doar că a refuzat să le prezinte permisul de conducere și actele mașinii, dar nu a acceptat nici să sufle în aparatul alcooltest. 
Invitat de polițiști la cea mai apropiată unitate spitalicească pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii unei eventuale concentrații de alcool, bărbatul și-a abandonat mașina în plină stradă, încurcând astfel traficul rutier. Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice. „La data de 27 august a.c., ora 12.15, polițiștii din Mera au depistat un autoturism condus de un bărbat de 53 ani, din localitate, care nu a acordat prioritate de trecere unui alt auto condus regulamentar. La solicitarea organelor de poliție, bărbatul a refuzat să prezinte documentele personale și ale autovehiculului cât și testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de mostre biologice după care a abandonat autoturismul la intrarea pe stada Livezi, îngreunând circulația. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice și împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”, se arată în comunicatul de la IPJ Vrancea.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?