Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Erdogan și Putin au discutat telefonic despre Siria


Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și omologul său rus Vladimir Putin au convenit, într-o discuție telefonică purtată vineri, să-și accelereze eforturile în vederea livrării de ajutoare în orașul sirian Alep, transmite Reuters, citând un comunicat al președinției de la Ankara. Erdogan l-a informat pe Putin în legătură cu incursiunea militară turcă în Siria, declanșată miercuri, și cei doi lideri au subliniat importanța pentru securitatea regională a cooperării împotriva tuturor „organizațiilor teroriste”, inclusiv împotriva grupării Stat Islamic, se menționează în comunicat.
Potrivit aceleiași surse, președinții Erdogan și Putin au stabilit să aibă o întâlnire bilaterală cu ocazia viitorului summit G20, programat în China la începutul lunii viitoare. La rândul său, Kremlinul a anunțat că președintele Vladimir Putin și cel turc, Recep Tayyip Erdogan, au discutat vineri telefonic despre situația din Siria, subliniind importanța unei lupte comune împotriva terorismului. 
Cei doi lideri au mai abordat dezvoltarea relațiilor politice, comerciale și economice între țările lor, convenind să continue dialogul personal pe probleme bilaterale și internaționale, a mai indicat Kremlinul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?