Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO : Comisie de Dialog Social cu gogoșarii pe masă. Primăria Focșani vrea reguli noi pentru o piață civilizată


Producătorii agricoli au cerut primarului Focșaniului, Cristi Misăilă, să fie organizate sectoare diferite în Piața Moldovei unde să fie închiriate separat mese pentru producători și mese pentru comercianți. Discuțiile au avut loc, ieri, la ședința Comisiei de Dialog Social de la Prefectură. Organizată la solicitarea sindicatului Propact, întâlnirea a reunit reprezentanți ai mai multor instituții cu atribuții în supravegherea și verificarea modului în care se desfășoară activitatea de comerț în piețe, precum Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Cei de la Propact au solicitat o delimitare clară a meselor unde vând producătorii de cele închiriate de comercianți astfel încât clienții care vin în Piață să știe că persoana care îi vinde o roșie a cultivat-o în grădina proprie și nu a cumpărat-o de la un țăran, poate fără acte și pe un preț de nimic. 
 Producătorii prezenți în sală au arătat că Administrația Piețelor nu ar trebui să impună condiții similare pentru producători și comercianți. Producătorii vin în piață să vândă roșia după ce produc răsaduri, le cultivă și muncesc în solar sau pe câmp, iar comercianții sunt prezenți aproape în fiecare zi din an cu diferite produse agricole pe care le achiziționează de la fermieri sau din depozitele engros. În acest context, Marinică Burloiu, producător de legume din Focșani, i-a spus primarului Misăilă că la piață ar trebui să fie un sector delimitat pentru producători și pentru comercianți. „Sectorul de pe strada Greva de la Grivița ar trebui să fie pentru producători. Producătorii nu au cum să stea tot timpul în piață, cum se întâmplă în cazul comercianților. Eu trebuie să pregătesc răsadul, să ud roșia, nu pot veni tot timpul în piață. Am încercat să luăm mese în interiorul pieței dar ni s-a spus că sunt toate rezervate, deși nu era nimeni la ele. Le țin rezervate ca să depoziteze marfa acolo”, a spus legumicultorul, care a precizat că municipalitatea ar trebui să se gândească și la niște taxe mai mici pentru producătorii din zona Focșaniului. 
 Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a susținut solicitările agricultorilor și a arătat că în perioada scurtă de la preluarea mandatului a început o serie de modificări în funcționarea administrației locale. Una dintre problemele sesizate de noul edil a fost cea a terenurilor pe care societatea Administrația Piețelor are amplasate tarabe pe care le închiriază comercianților sau producătorilor. Inițial, societatea a primit în administrare doar terenul din interior însă s-a extins și a amplasat tarabe pe trotuare, pe strada Greva de la Grivița. Datele de la Administrația Piețelor arată că 42% din mese sunt închiriate de producători agricoli, celelalte mese fiind rezervate de comercianți. Teoretic, ar fi respectate condițiile legale ca minim 40% din mesele unei piețe să fie ocupate de producători agricoli. În realitate, producătorii agricoli au acuzat anumite grupuri de interese care și-au rezervat zeci de mese prin care practic domină și reglează prețurile în piața agroalimentară. 
Reguli noi pentru comercianți și producătorii agricoli
 Noua conducere a administrației locale focșănene a început deja o serie de schimbări prin care vor ca Piața Moldovei să ofere condiții civilizate atât vânzătorilor dar și clienților. Primarul Cristi Misăilă a arătat că prima măsură prin care administrația locală vrea să sprijine producătorii locali este cea de a stabili taxe diferențiate pentru tarabele situate pe trotuare și care au fost acaparate de comercianți. Edilul a arătat că, inițial, toți comercianții vindeau în interiorul Pieței Moldovei iar producătorii care nu găseau locuri erau lăsați să își vândă produsele pe trotuare. Așa s-a creat vadul comercial iar comercianții au început să migreze spre tarabele de pe trotuare. Pentru a-i ajuta pe producători, primarul a inițiat un proiect de hotărâre prin care producătorii care vând la tarabele de pe trotuare, în zonele din exteriorul pieței plătesc o taxă de un leu/zi/metru pătrat. În schimb, comercianții care vor aceeași tarabă plătesc 3 lei/zi/metru pătrat.  Primarul Cristi Misăilă le-a spus producătorilor că o altă modificare va fi la regulile de acces în piață. Fiecare producător și comerciant va trebui să facă dovada provenienței mărfii pe care o aduc dimineața, fie că este vorba despre factură sau carnetul de comercializare, cu atestat de producător. Pe aceste document se va pune o viză astfel încât documentul să nu fie folosit și în zilele următoare. Modificări vor fi și pentru comercianții care s-au obișnuit anual să vândă pepeni sau struguri la intersecții, în parcări sau pe spațiile verzi de lângă blocuri. „Din 2017, nimeni nu va mai vinde produse agricole în sistem ambulant, se vor vinde numai în spațiile special amenajate și autorizate”, a afirmat primarul Cristi Misăilă. 
 Primarul a arătat că administrația locală pregătește un proiect de sistematizare și modificare a sensurilor de mers în jurul Pieței Moldovei. Se intenționează crearea unor noi locuri de parcare iar accesul focșănenilor care vin la cumpărături să fie facilitat. Astfel, parcarea va fi gratuită pentru prima jumătate de oră și abia ulterior se va plăti o taxă. De asemenea, primarul a reluat propunerea de constituire a unui grup de 4-5 persoane care să reprezinte interesele producătorilor și a comercianților din piață, cu care să poarte un dialog periodic privind problemele apărute.

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?