Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

GALERIE FOTO : Păncenii din diaspora, încurajați să se întoarcă acasă


Păncenii din diaspora au fost încurajați să se întoarcă în țară de către participanții la seminarul intitulat „De ce să te întorci acasă?”. Acesta a avut loc ieri și a fost organizat de Primăria Orașului Panciu și RePatriot-Proiect de repatriere prin antreprenoriat. Evenimentul a fost organizat cu ocazia Zilei Diasporei, la Casa Orășenească de Cultură „Mihai Eminescu”. Alături de primarul Iulian Nica, la seminar au fost prezenți Felix Pătrășcanu, susținător al proiectului RePatriot, Elena Stoica, în calitate de reprezentant al mediului de afaceri din orașul Panciu, Andrei Manovici, directorul Liceului Teoretic „Ioan Slavici”, Luminița Irimescu, directorul adjunct al Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza”, consilieri locali, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societații civile. „Seminarul s-a constituit într-o pledoarie în favoarea întoarcerii românilor din diaspora în comunitate și în familie. Avem mulți pănceni plecați în lume. Ei au o legătură strânsă cu locul natal, și-au construit aici o casă, iar acest lucru demonstrează faptul că într-o zi își vor dori să se întoarcă în țară. Noi vrem ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, deoarece spre deosebire de perioada în care au ales să plece peste hotare, orașul Panciu este radical transformat și oferă alte perspective locuitorilor săi”, a declarat primarul Iulian Nica.
    Edilul-șef a trecut în revistă proiectele cu finanțare europeană implementate de administrația locală și a evidențiat faptul că Primăria Orașului Panciu a investit masiv în toate domeniile de activitate, de la învățământ și sănătate, până la construcția de locuințe, modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea rețelelor de apă și de gaze naturale, precum și în susținerea proiectelor de formare profesională în meserii cerute pe piața muncii. „Consider că a venit vremea să folosiți experiența dobândită în străinătate pentru dezvoltarea comunității noastre. Avem nevoie de dumneavoastră, sunteți importanți pentru noi și trebuie să știți că, în pofida anilor care ne-au despărțit, întotdeauna v-am considerat și v-am simțit «ai noștri». Avem toată deschiderea și disponibilitatea pentru a vă ajuta să vă reintegrați aici! Vă așteptăm, cu drag, acasă!”, le-a transmis păncenilor din străinătate primarul Iulian Nica.
    În cadrul seminarului au mai fost expuse oferta educațională pentru anul școlar 2016-2017 de la cele două licee din oraș, precum și oportunitățile de angajare în zonă. Cu același prilej, a fost prezentată povestea pănceanului Florentin Dobrea, care s-a întors din Italia pentru a investi într-o afacere de succes,  și un material video realizat la Tricotton Junior și Proxima Moda, două dintre societățile de confecții reprezentative din orașul Panciu. „Trebuie să transmitem tuturor mesajul că România este o țară care merită toată încrederea și în care te poți dezvolta pe mai multe planuri. Am investit cu încredere aici și sunt mândră de acest lucru. În Panciu sunt oameni minunați, din mâinile cărora ies lucruri deosebite”, a spus Elena Stoica, managerul societății Tricotton Junior.
    Felix Pătrășcanu, inițiatorul proiectului RePatriot, a felicitat administrația locală pentru organizarea evenimentului, subliniind faptul că România trebuie să fie pregătită pentru a-și primi înapoi compatrioții. „Prin intermediul proiectului nostru intenționăm să creăm o platformă prin care românii din străinătate să cunoască realitatea din țară, investițiile care au fost realizate. Românii își doresc să revină acasă, își doresc infrastructură, școli, locuri de muncă. Sunt sigur că în momentul în care ei vor simți că toate acestea le sunt asigurate, ei se vor întoarce”, a declarat Felix Pătrășcanu.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?