Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Un tânăr fără permis a zburat cu mopedul prin aer și a aterizat în albia unui pârâu din Nereju


Un tânăr de 22 de ani, din localitatea Nereju, în timp ce conducea un moped, nu a ținut cont că se află pe un drum de munte cu multe serpentine și, având viteză prea mare, într-o curbă a pierdut controlul direcției. În acel moment, el s-a lovit de un cap de pod și s-a răsturnat în albia unui pârâu.
Martorii care au văzut cum s-a întâmplat accidentul spun că în urma impactului, băiatul a zburat pur și simplu în aer, iar la impactul cu solul s-a răsturnat de mai multe ori, ajungând în albia pârâului Cremenea. Tânărul a fost grav rănit, iar ambulanța sosită la fața locului l-a transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu avea permis de conducere, iar mopedul pe care îl conducea nu era înmatriculat. „La data de 15 august a.c., ora 17.10, pe DJ 205D în comuna Nereju, un tânăr de 22 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere, a pierdut controlul direcției de mers și a lovit un cap de pod, după care s-a răsturnat în albia pârâului Cremenea, rănindu-se grav. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, se arată în buletinul informativ transmis presei de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea.

Șofer fără permis și băut

De asemenea, un tânăr din localitatea Gologanu, în vârstă de 18 ani, s-a urcat la volanul unei mașini după ce a consumat alcool, asta deși nu poseda permis de conducere. Prin urmare, a făcut accident. Polițiștii spun că tânărul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un podeț. Din fericire, în urma impactului nimeni nu a fost rănit, nici măcar șoferul teribilist. În schimb, mașina pe care o conducea a fost puternic avariată.
Tânărul va trebui să răspundă în fața legii pentru faptele sale, deoarece oamenii legii i-au întocmit dosar penal. „La data de 14 august a.c., ora 07.40 pe DN 23A în comuna Milcovul, un tânăr de 18 ani, din comuna Gologanu, în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere și având o concentrație de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat într-un podeț din beton, rezultând avarierea autoturismului. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată în același buletin informativ primit de la IPJ Vrancea.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?