Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

Cod galben de instabilitate atmosferică. Turiștii trebuie să aibă grijă unde campează


Astăzi, până la ora 10.00, este cod galben de instabilitate atmosferică pe întreg teritoriul județului Vrancea, cel puțin așa susțin specialiștii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie. Potrivit acestora, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. „O atenționare meteorologică de cod galben de instabilitate atmosferică accentuată va fi în perioada 11 august, ora 22.00 și 12 august, ora 10.00. În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va cuprinde cea mai mare parte a Munteniei, sudul și centrul Moldovei, precum și în zona Carpaților de Curbură și estul Carpaților Meridionali. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40-50 l/mp. Vineri, 12 august, vremea va fi instabilă mai ales în Transilvania, Oltenia și zona Carpaților Meridionali, iar în sud-estul țării temperatura aerului va scădea accentuat”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a ISU Vrancea.
La nivel național, peste 2.000 pompieri cu 400 mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul autorităților administrației publice locale și populației din zonele pentru care meteorologii au emis avertizări pentru perioada următoare, potrivit unui comunicat al IGSU. „În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a dispus unităților subordonate din județele aflate sub incidența avertizărilor adoptarea măsurilor necesare pentru prevenirea și gestionarea producerii unor eventuale situații de urgență. Pompierii, alături de reprezentanți ai autorităților locale, vor executa misiuni de recunoaștere în zonele potential a fi afectate de inundații, cu accent pe monitorizarea cursurilor și acumulărilor de apă, precum și starea lucrărilor de apărare. Pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale, recomandăm cetățenilor să ia măsurile necesare pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere. Având în vedere că precipitațiile, care pe arii restrânse vor ajunge izolat la 40 l/ mp și pot produce efecte asupra populației și mediului, în județele aflate sub incidența atenționării, s-a dispus asigurarea rezervei de personal si activarea, la nevoie, a grupelor operative pentru intervenția imediată. Pentru prevenirea situațiilor ce pot pune în pericol siguranța comunităților, inspectoratul general recomandă populației din județele unde sunt prognozate intensificări ale vântului să-și ia măsurile necesare pentru a limita posibilele pagube cauzate de acest fenomen, cunoscând că în astfel de situații există riscul prăbușirii de arbori sau panouri publicitare, ori desprinderi de elemente ale acoperișurilor imobilelor”, au transmis reprezentanții IGSU. 
De asemenea, turiștii aflați la munte sunt sfătuiți să „evite camparea în zonele vizate de atenționările meteorologice sau în apropierea cursurilor de ape, unde se pot produce torenți”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?